Echipa din Crâng a disputat vineri un nou meci amical pe teren propriu. De această dată, Gloria Buzău a avut ca adversară formația de Liga a IV-a Voința Lanuri pe care a învins-o cu scorul de 4-1 (3-1).
Primul gol a fost marcat de Alexandru (25), cu un șut de la aproximativ 20 de metri. Peste doar câteva minute, gazdele au fructificat o noua acțiune ofensivă după ce Poenaru (29) a șutat de la marginea careului mic. Oaspeții au redus din diferență grație lui Ștefănescu (33), acesta trimițând mingea cu capul în propria poartă. Spre finalul primei reprize jucătorul Gloriei Buzău Luiceanu (44) și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, învingându-l pe portarul advers cu un șut de la șapte metri. Ultimul gol al partidei a fost înscris de Pașa (88), care a tras puternic din apropiere sub bara transversală și astfel buzoienii s-au impus cu 4-1.
„Jucătorii sunt într-adevăr foarte obosiți, însă vom continua în același ritm cu antrenamentele pentru că numai așa cred eu că se poate ajunge la performanță. Dacă vor să facă ceva pentru ei, familiile lor și această echipă trebuie să muncească foarte mult. Jocul îl consider un antrenament bun, dar a fost ziua în care jucătorii mei s-au odihnit și nu trebuie să creadă că dacă le-am dat această șansă de a evolua la Gloria îi vom aștepta la infinit să confirme.”, a concluzionat tehnicianul echipei din Crâng, Ștefan Stoica.
Gloriei Buzău a început meciul în următoarea formulă: Sârbu – Cucu, Frățilă, Ștefănescu, Calu, Alexandru, Jercălău, Manea, Poenar, Bobe, Luiceanu. Au mai jucat: Miriță, Păun, Roșca, Cloșcă, Tudor, Popa și Basamal.
Articol și foto de Adi SOARE