Chindia a rămas – din nou – fără președinte executiv. Mihai Neguț și-a anunțat demisia într-o conferință de presă susținută marți dimineață la Sala Polivalentă. Omul adus în iarnă de Gică Popescu a întârziat motivat un sfert de oră la întâlnirea cu jurnaliștii, programând întâi o vizită la club, pentru o ultimă discuție cu angajații.
„În primul rând, nu pot să mă implic într-o societate care nu are fonduri, unde nu poți face nimic pentru că nu sunt bani. În al doilea, nu am timp să mă mai ocup de Chindia. Am și alte proiecte, care îmi ocupă foarte mult, printre care SOS Satele Copiilor, unde avem 15.000 de copii. În al treilea rând, nu mai continui aici pentru că eu sunt un tip căruia nu îi plac războaiele, ori în ultima vreme a fost un război între public și jucători”.
Lunile în care am stat aici au avut bune și rele. Nu am reușit să fac mai mult. Din punctul meu de vedere, este un insucces. Mă bucură că am cunoscut niște oameni deosebiți. O parte din angajații clubului, o mică parte din jucători și o mare parte a presei dâmbovițene.
Decizia mea nu are nicio legătură cu politicul. Era luată după meciul cu Juventus Colentina. Era ultima șansă să rămânem în cărți pentru fruntea seriei. Nu am văzut spirit de luptă la jucători. Gică Popescu cunoaște decizia mea de câteva săptămâni.
Din punct de vedere material și ca infrastructură se află undeva mult la coada clasamentului. Rezultatele au luat-o cu mult înaintea dezvoltării clubului.
Când am venit la Chindia, oamenii nu știau să muncească. Era o mișcare browniană în care nimeni nu știa ce trebuie făcut. Din punctul ăsta de vedere, am reușit să schimb ceva. Oamenii au deprins proceduri și fluxuri în viața de zi cu zi.
A fost o sincopă majoră după tur. Toți vă așteptați ca echipa să promoveze. Hai să o spunem cinstit: și dacă se promova, ce făceam mai departe ? După părerea mea, mai trebuia cel puțin un an de Liga a III-a.
Publicul de la Târgoviște este unul minunat. Din respect pentru oameni, nu mi-am dat demisia după meciul cu Juventus. Din păcate, nimeni din comunitatea de afaceri din Târgoviște nu este alături de echipă. Suntem singura echipă din Liga a II-a unde nu există un banner al vreunui investitor local. Cineva care să spună: „cumpăr și eu apă pentru un meci”. Nu a venit nimeni lângă noi.
Jucătorii au principala vină pentru rezultatele slabe din retur, nu antrenorul. Cred că Stoican ar trebui să rămână la Chindia. Pentru funcția de președinte, eu l-aș propune pe Silviu Dumitrescu.
Nu era nevoie să vin zilnic la Târgoviște. Există mail, există telefon mobil, există Skype. Suntem în secolul XXI.
6 luni și jumătate a petrecut Mihai Neguț la Târgoviște
Articol scris de Ionuț MARIN