Tehnicianul gălățean Viorel Tănase a renunțat iarna trecută la postul de antrenor principal la FCM Dunărea și a plecat la Farul, încântat de proiectul prezentat de conducerea grupării constănțene. Însă, aventura sa pe Litoral s-a încheiat după doar trei luni, promisiunile dovedindu-se doar baloane de săpun. Mai mult, Tănase și-a luat și o țeapă financiară semnificativă, primindu-și salariul doar pe luna ianuarie.
„În momentul în care am fost solicitat de Farul, acolo lucrurile păreau în regulă. Salariile și primele jucătorilor erau plătite la zi, astfel că proiectul suna bine. În prima jumătate de an urma să încercăm să recuperăm și să forțăm promovarea, iar dacă rămânem fără șanse să începem să reconstruim de acum o echipă pentru a promova campionatul viitor”, a spus Tănase cum a fost ademenit să semneze cu Farul.
„În pregătiri a fost bine, am avut turneu în Antalya, apoi începusem bine returul, cu șapte puncte în primele trei meciuri. Însă, deja apăruseră problemele, nu s-au mai dat salarii și prime deloc la jucători. M-am lămurit că de fapt nu au potență financiară pentru acel proiect. Iar după egalul cu Săgeata, când șansele erau compromise și m-am dus la conducere să discutăm despre reconstrucția echipei, au spus că nu au cum să mă susțină în continuare. Am convenit să mă plătească până-n vară, să vedem dacă măcar promisiunea asta o vor respecta” a povestit Viorel Tănase cum a trăit prima mare decepție din cariera de antrenor.
„Nu regret că am fost acolo, a fost o provocare și trebuia să încerc. Am tot viitorul în față, vor mai veni și altele”, a mai adăugat Tănase.
Sursa: Viața Liberă
Foto: Alexandru RAITA