Alro Slatina a remizat, scor 1-1, pe terenul echipei FC Argeș, anulându-și șansele la locul al treilea. După o primă repriză bună, în care au reușit să marcheze prin Boroiban, aluminiștii s-au retras deliberat în partea secundă a jocului, ceea ce a permis echipei gazdă să pună stăpânire pe mijlocul terenului și să aibă o mai bună posesie a balonului, amenințând de mai multe ori poarta lui Savu.
La pauză, cuplul Biță – Cârțu a scos din teren un mijlocaș de bandă – Anghelina, înlocuindu-l cu Quist, un mijlocaș central pur defensiv, în ideea de a întări mijlocul terenului și de a conserva rezultatul. În ciuda schimbării defensive, inevitabilul s-a produs, în minutul 79 Ivănică restabilind egalitate pe tabela de marcaj.
Antrenorul de la Alro Slatina, George Biță, susține că echipa nu s-a retras în apărare, ci că a vrut să-i surprindă pe adversari pe contraatac, încercând să profite de spațiile mari lăsate de apărarea adversă.
„Rezultatul este echitabil, e un rezultat normal. Atacanții mereu ratează cu cea mai mare ușurință. Am pierdut un joc foarte ușor. Nu ne-am retras, am vrut pe contraatac să le dăm gol, am avut și două ocazii prin Boroiban și Ene. Faza în care am primit golul a fost tratată superficial. A fost un corner, am respins prost, trebuia să fim concentrați pe minge a doua, nu au mai păstrat oamenii în marcaj și a ieșit golul. Nu a fost 11 metri, a fost un atac la minge. Am pierdut două puncte mari la Pitești”, a spus Biță.
Sursa: Gazeta Nouă