La debutul cuplului de antrenori Sorin Cârțu-Mircea Irimescu, Alro nu a obținut decât un rezultat de egalitate, 1-1, în partida susținută pe teren propriu, în compania formației Luceafărul Oradea. Irimescu a făcut un preinfarct înainte de meci și a ajuns la spital. Aluminiștii și-au diminuat considerabil șansele de a ocupa locul al treilea la finalul sezonului.
Cu obiectiv podiumul seriei, formația slătineană ar putea rata obiectivul accederii în Liga I. Venirea unor tehnicieni cu o carte de vizită importantă nu a adus rezultatul așteptat sâmbătă, în meciul cu Luceafărul. Startul partidei a fost marcat de evenimentul nefericit petrecut cu „principalul” Mircea Irimescu. Acesta a suferit un preinfarct și a ajuns la Spitalul Județean de Urgență, după care a fost transportat la Craiova.
Oaspeții au avut o posesie mai bună în debutul jocului și au deschis scorul la jumătatea primei reprize prin Ianc, care l-a învins pe Savu cu un șut de la 14 metri lateral dreapta, la colțul lung. Cu opt minute înainte de pauză, Boroiban a scăpat în careul advers, fiind faultat de goalkeeper-ul Miron, care a primit cartonașul roșu. Stancu a transformat cu emoții lovitura de la 11 metri, după ce nou-intratul Samoilă a fost aproape să intervină, iar pentru Alro lucrurile păreau să reintre pe un făgaș normal.
Deși în superioritate numerică, slătinenii nu au reușit să desfacă apărarea adversă în partea secundă. Doar Boroiban l-a pus la încercare pe Samoilă cu o reluare din interiorul suprafeței de pedeapsă, însă portarul celor de la Luceafărul, ieșit dintre buturi, a deviat în corner. În celălalt careu, Savu a avut o intervenție salvatoare la lovitura de cap expediată de Blănaru, respingând balonul de sub transversală. Finalul jocului i-a găsit pe aluminiști cu toate liniile în jumătatea adversă, însă tabela nu s-a mai modificat. În urma acestui rezultat, elevii lui Cârțu și Irimescu au pierdut contactul cu formațiile care luptă pentru locul al treilea și au nevoie de un parcurs perfect în ultimele opt etape pentru a mai putea spera la promovare.
Alro Slatina: Savu, Vigariu, Grosu, Muscă, Eduard Stoica (46 Stoianof), Sergiu Popescu, Quist (46 Coman), Precup, Stancu, Boroiban (75 Crețu), Ene
Luceafărul Oradea: Miron, Pocian (73 Bogdan), Achim, Lupuț, Mureșan, Blănaru, Letan, Konyeha, Ianc, Roșu, Neaga (36 Samoilă)
Text și foto: Olt TV