UPDATE: Președintele Deltei a confirmat pentru liga2.ro numirea lui Gache ca antrenor la Tulcea. „Este adevărat. Constantin Gache este noul antrenor al Deltei Tulcea. Am semnat pentru un an și jumătate, obiectivul fiind promovarea în Liga I la finalul acestui camionat. Îl vom prezenta echipei astăzi, de la ora 16, înaintea antrenamentului de după amiază. Secunzii lui vor fi Cristea Rusu și Daniel Munteanu.”, a spus Haralambie Meregiu pentru www.liga2.ro. (Mihai ANDRIEȘ)
Meciul cu CS Otopeni, terminat la egalitate, 1-1, coroborat cu victoria surprinzătoare a Săgeții Năvodari la Brăila, au grăbit luarea unei decizii în ceea ce privește angajarea unui antrenor la FC Delta Tulcea. Curtat încă dinaintea venirii lui Gheorghe Mulțescu la Tulcea, Constantin Gache revine la Tulcea după un an și jumătate, mai precis după despărțirea de Tulcea după un meci tot egal, tot pe teren propriu și încheiat tot cu 1-1 (cu Gloria Buzău, 16 octombrie 2010).
Oficializarea unui contract cu Delta Tulcea urmează să aibă loc după ce noul antrenor va avea primul antrenement la Tulcea, programat astăzi după-amiază.
Revenirea lui Constantin Gache la Tulcea se pare că va satisface o parte a microbiștilor tulceni, cei care îl consideră singura soluție salvatoare sau mai bine zis câștigătoare în vederea atingerii obiectivului, respectiv promovarea în Liga I.
Articol scris de Irinel CĂ‚LIN