Sosit în vară la Alro, după un tur de sezon, fostul fotbalist al formațiilor Universitatea Craiova și Rapid București, Ionuț Stancu, și-a dobândit statutul de căpitan de echipă.
Mijlocașul dreapta consideră că numele purtătorului banderolei este mai puțin important, experimentatul jucător fiind de părere că întreaga echipă trebuie să-și asume responsabilitatea în fiecare meci.
„La echipă toți suntem jucători, toți suntem egali, avem același obiectiv, acela de a câștiga, cred că nu contează pentru niciun jucător că este căpitan. Azi pot fi eu, mâine poate fi altcineva, asta nu este o problemă existențială a unei echipe de fotbal. Contează foarte mult ca noi toți să fim responsabili, să gândim pozitiv, să realizăm că trebuie să câștigăm fiecare meci în care evoluăm”, a declarat Stancu, despre statutul de căpitan de echipă.
În prima parte a sezonului, Gabriel Precup a fost cel care a purtat banderola de căpitan.
Sursa: Gazeta Nouă