Au fost conduși la finalul primei reprize, dar au revenit în partea secundă. Aluminiștii au câștigat cu scorul de 2-1 meciul amical disputat pe stadionul „Metalurgistul”, în compania formației Minerul Mătăsari. Antrenorul Daniel Mogoșanu s-a declarat nemulțumit de evoluția jucătorilor introduși în teren actul întâi.
Penultimul amical al pauzei competiționale a adus celor de la Alro ca adversară o formației de Liga a III-a. „Principalul” Mogoșanu a abordat întâlnirea de astăzi cu o formulă în care s-au regăsit și fotbaliști ce au evoluat mai puțin în precedentele partide, iar la pauză Minerul Mătăsari se afla în avantaj pe tabelă, printr-un gol înscris cu puțin timp înaintea intrării la cabine. Partea secundă a adus în teren unsprezecele de bază al formației slătinene, iar aluminiștii au pus stăpânire pe joc. La jumătatea reprizei, Velcovici și Boroiban au semnat în numai două minute reușitele prin care echipa gazdă s-a impus în acest amical.
Tehnicianul celor de la Alro a taxat evoluția elevilor săi din primul act al întâlnirii. „Sunt puțin supărat pe cei din prima repriză. Să înțeleagă că concurența este destul de puternică și nu vor fi în teren decât cei acre merită, dau randament, respectă sarcinile de joc și care se raportează la ceea ce le cer. A fost o atitudine clară între prima și a doua repriză, de atitudine, de joc, de multe lucruri”
Directorul tehnic al formației din Mătăsari, Nicolae Ungureanu, spune că jocul a reprezentat un test util și crede că Alro se poate implica în lupta pentru primele locuri ale seriei Vest a Ligii a II-a.
„Noi facem jocurile astea pentru că mai avem niște lucruri de pus la punct, vizavi de o formulă de start și vizavi de problemele tehnico-tactice pe care fiecare antrenor le are la echipa lui. Alro va avea un cuvânt greu de spus în seria asta. Părerea mea e că o să termine în primele trei-patru, acolo unde îi este locul. Acum depinde ce se va întâmpla cu Timișoara și Bistrița”
Alro Slatina va încheia vineri seria meciurilor de verificare ale pauzei competiționale. Fotbaliștii aflați sub comanda lui Mogoșanu vor primi vizita unei alte echipe de Liga a III-a, Vișina Nouă, într-o partidă care se va disputa de la ora 12.00, pe stadionul „Metalurgistul”.
Alro Slatina I: Savu, Pasăre, Răducu, Grosu, Stoica, Anghelina, Quist, Săceanu, Voicu, Crăciun, Stoianof
Alro Slatina II: Bănică, Pasăre, Muscă, Grosu, Velcovici, Sergiu Popescu, Coman, Precup, Stancu, Boroiban, Ene
Minerul Mătăsari: Popescu, Scântee, Daianu, Ularu, Nițu, Nicolovici, Vlăduț, Tiron, Minciună, Luca, Clipici
Articol și foto: Olt TV