UPDATE: A lăsat o impresie bună la prima prezență în tricoul aluminiștilor. Venit de la FC Bihor, fundașul central Dumitru Muscă a semnat un contract valabil până în vară cu gruparea slătineană. Fotbalistul de 32 de ani a fost folosit în repriza secundă a amicalului cu Minerul Mătăsari.
Conducerea celor de la Alro a găsit o soluție în centrul defensivei după accidentarea lui Bogdan Vișa. Fotbalist cu experiență competițională, Dumitru Muscă și-a făcut debutul în partida de verificare câștigată cu scorul de 2-1, pe stadionul „Metalurgistul”, în fața echipei din Mătăsari. La finalul întâlnirii, antrenorul Daniel Mogoșanu s-a arătat mulțumit de noua achiziție a aluminiștilor.
„Muscă este un jucător de experiență, pe care l-am mai văzut jucând. Vine după o perioadă mai grea pentru el, dar cred că ușor-ușor se va angrena și ne va ajuta în ceea ce avem de construit la Alro. Cred în maturitatea lui”, a spus Mogoșanu.
Muscă își dorește ca la finalul sezonului să reușească promovarea în Liga I cu Alro Slatina.
„Am reziliat contractul cu FC Bihor și am venit cu gânduri de performanță. Poate reușesc să promovez cu două echipe în doi ani diferiți. Cu majoritatea jucătorilor de la Alro am jucat, am fost adversari, cu niciunul n-am fost coleg. Băieții m-au primit foarte bine și mă simt bine aici pentru pentru prima zi”
Dumitru Muscă a semnat cu Alro un contract valabil până în vara lui 2012, cu opțiune de prelungire încă un sezon. În ultimii șase ani, jucătorul cu profil defensiv a evoluat pentru FC Bihor. Muscă a fost căpitanul formației orădene.
Oficialii echipei Alro Slatina caută soluții pentru postul de fundaș central după ce Bogdan Vișa s-a accidentat. Jucător care îl ultimii șase ani a evoluat pentru FC Bihor, Dumitru Muscă a ajuns în aceste zile la malul Oltului.
Fostul căpitan al orădenilor va fi urmărit în repriza secundă a amicalului pe care aluminiștii îl dispută în compania celor de la Minerul Mătăsari.
Sursa: Olt TV