Managerul Școlii de fotbal „Gică Popescu”, Paul Răducan a anunțat la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”, realizată de Horațiu Sima, că instituția pe care o reprezintă are de recuperat datorii de la FC Brașov. Răducan susține că „galben-negrii” trebuiau depunctați până în prezent cu patru puncte.
„Nu este singurul caz de la noi din Liga I, a II-a sau a III-a din cauza situației finaciare de care ne lovim la nivel național. În această speță este vorba de transferul jucătorul Sburlea, la FC Brașov, dat mai departe de Brașovul celor de la Rapid. Până la urma urmei, s-a luat o hotărâre pe data de 15.12.2011, prin care se spune că Clubul FC Brașov ne datorează niște bani, respectiv 150.000 de euro. Sigur că de atunci ne-am judecat, inclusiv la Comisia de Recurs ni s-a dat dreptate. Este vorba de 150.000 de euro, plus TVA.
Clubul FC Brașov prin diverse forme încearcă să întârzie plata prin diferite metode. E de înțeles că, în această situație, o întârziere de o lună-două-trei este de acceptat, dar aici este vorba de ani. În situația în care este evitată executarea unor hotărâri ale FRF, fotbalul juvenil și implicit de seniori are de suferit. Eu, dacă formez un jucător, cum să nu profit ulterior de pe urmă să atunci când crește?
Hotărârea Comisiei de recurs a avut loc pe 15 decembrie și mai este puțin și se fac 60 de zile – este o decizie executorie. Vreau să vă sublinez că în ultimii 20 de ani, școala are 20 de jucători în Liga 1, este productivă. dar că ni se pun piedici. Comisia de Disciplină nu judecă, ci trebuie să pună în executare.
După cele 30 de zile în care Brașov putea să ceară recurs la TAS, trebuia să se intre în primele 15 zile de depunctare, dar nu mai mult de 90 de zile, respectiv 12 puncte luate, după care se exclude clubul din toate competițiile, timp în care nu poți legitima jucători, poți doar vinde.
Comisia de Disciplină spune că 30 de zile, plus încă 9 zile, până la 15 ianuare. De atunci, până la 1 februarie, erau două puncte, de atunci până acum, încă două puncte.
Am avut un dialog cu actualul președintele al lui FC Brașov, care mai departe va trebui să discute cu patronul clubului, dar mai încolo nu mai știu. Oricum litigiul trebuie stins cumva pentru că noi ne cerem dreptul nostru legal.
Noi avem un litigiu și cu cei de la Dunărea Galați. E un lanț de neplăceri. Ne-am înțeles cu Dunărea Galați, nu suntem răuvoitori dar și noi am intrat într-un impas pentru că sunt într-o situație în oglindă cu cazul celălalt.
Luni va trebuie să mă înfățișez la Comisie de Disciplină, probabil că ni se da un ultimatum. Nu vreau să fie depunctat Brașovul, vreau doar să rezolvăm în liniște problemele”, a declarat, la Sport Total FM, Paul Răducan.
Sursa: Sport Total FM