Cluburile Viitorul Constanța și Farul Constanța au susțin astăzi, 21 iunie 2021, o conferință comună în care au vorbit despre fuziunea dintre ele.
Atât Viitorul, cât și Farul comunică pe paginile lor de Facebook următorul mesaj, alături de conferința live: ”Farul Constanța, echipa tuturor constănțenilor la un nou început. «O singură echipă, un singur brand, o singură iubire», doar pentru Farul Constanța!”
La conferință au participat, în ordinea prezentării lor, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, primarul orașului Ovidiu, George Scupra, președinte clubului Farul Constanța, Gheorghe Popescu, fostul președinte al echipei Farul, actualul vicepreședinte al noii echipe, Tiberiu Curt, acționarii echipei, Gheorghe Hagi, Ciprian Marica și Zoltan Iașko.
Ce a spus Gheorghe Popescu:
”Pentru mine este un moment extrem de emoționant, acest eveniment, pentur că, într-o țară în care toată lumea se dezbină, iată că există și oameni care doresc să se unească. Eu cred că această fuziune dintre cele mai importante branduri din sportul dobrogean este cea mai importantă mișcare sportivă din istoria sportului dâmbovițean (n.r. – A comis o gafă. Voia să spună tot dobrogean). Pentru mine are o dublă însemnătate, pentru că sunt aici în calitate de președinte al clubului Farul Constanța. Și anume, o dată, fuziunea dintre cele mai importante două branduri și, al doilea, întoarcerea pe bancă a lui Gică Hagi (n.r. – s-a făcut un moment de pauză pentru a fi aplaudată decizia lui Hagi de a reveni ca antrenor). Sunt președintele acestui club și știu cât de importantă este întoarcerea lui pe bancă.
Este important că am făcut această fuziune, pentru că întotdeauna am fost de părere că atunci când două branduri, două nume importante se unesc, rezultatele sunt întotdeauna mai puternice. Această idee a început acum un an de zile, când, stând cu Gică pe terasă la Iaki, la o cafea, ne-am gândit ce putem face ca toată această separare a suporterilor, separare a două branduri importante să o unificăm sub aceeași umbrelă. Și cred că lucrul cel mai important pe care l-am făcut este de a aduce toată mișcarea fotbalistică dobrogeană (n.r. – arătând cu mâna spre cei prezenți în sală), mă uit la dumneavoastră, legendele fotbalului constănțean, sub aceeași umbrelă. Va fi aceeași galerie, cele două galerii se vor uni, va fi același spirit. Nu există performanță și nu există istorie fără legende. Prezența dumneavoastră ne dă speranța că acest proiect va avea o energie extraordinară. Suntem cu toții împreună.
Sunt convins că vă întrebați cum va arăta de acum înainte structura acestui club. Va exista un singur nume, un singur brand: Farul Constanța. Echipa care reprezintă fotbalul dobrogean în Liga 1 va fi Farul, Centrul de Copii și Juniori de asemenea, în competițiile de juniori, se va numi Farul. Separat este entitatea pe care toții o iubim, și anume: Academia Gheorghe Hagi, care se va ocupa de copiii între 8 și 13 ani. Iar toți jucătorii care fac parte din Academia Gheorghe Hagi sunt în pepiniera clubului Farul Cosntanța.
Sunt convins că toate aceste energii, prezența autorităților locale alături de noi, prezența suporterilor sub aceeași umbrelă, prezența legendelor, care pentru noi sunt foarte importante, alături de noi ne va trece la altă dimensiune, ne vom prezenta cu cinste și vom face noi performanțe pentru fotbalul dobrogean.”
”Cele două echipe de management, Farul Constanța și fosta echipă de la viitorul s-au unit într-o singură echipă. Îl avem pe Tibi, care este aici, alături de noi. Toți ceilalți, din managementul Farului, fosta Farul, îi dorim alături de noi, suntem într-o perioadă de evaluare, astfel încât să aducem la noul club, la noua entitate, cea mai bună echipă de management.”
Ce a spus Tiberiu Curt:
”Mă bucur enorm că suntem aici prezenți, e un moment istoric pentru Constanța în primul rând, pentru constănțeni și pentru suporterii acestui club minunat. Eu am crescut în cadrul acestui club, atât ca junior, apoi ca senior, apoi am avut și onoare să fiu conducător al acestei echipe.
Iată că astăzi suntem martorii unui eveniment deosebit, un proiect care va lua o mare amploare, care ne dorim să fie un succes. Sincer, sunt foarte emoționat când văd aici legendele acestui club, idolii copilăriei mele. Vă mulțumesc pe această cale că ne-ați onorat invitația de a fi alături de noi într-un moment atât de important. Ne dorim să creștem și noi idoli, pentru generațiile actuale, cele viitoare. De asemenea, le mulțumesc și autorităților prezente la acest eveniment. Le mulțumim pentru sprijinul de până acum și sunt convins că vom aveam și în continuare sprijinul lor. Suntem într-un moment istoric, acest proiect va lua o mare amploare, aici mă refer și la echipa de seniori, unde Gică reînnoadă și el firul istoric, pentru că și el a plecat cu culorile alb-albastru pe piept, aici s-a format ca om, ca jucător, dar și la academia de juniori, unde vom avea în jur de 800 de copii care vor beneficia de cele mai bune condiții, atât pentru cei care vor vrea să facă sport de performanță, cât și pentru cei care vor să facă sport pentru sănătate, pentru a crește într-un mediu sănătos, în cadrul clubului nostru.
Mă bucur că fac parte din acest proiect, mă bucur că fac parte din această echipă, sunt convins că vom avea succesul pe care ni-l dorim și împreună suntem mai puternici.”
Ce a spus Ciprian Marica:
”Mă bucură să fiu în această zi aici, o zi istorică, așa cum au zis și predecesorii mei. În primul rând aș începe mulțumind, suporterilor în primul rând, fără de care astfel nu ne-am fi găsit astăzi aici. Au fost cei care au renăscut acest club și care au avut încredere în mine să continui drumul lor. Au fost mulți care au avut încrede și mulți care nu au avut încredere. Cred că astăzi i-am convins de acești trei ani parcurși, și nu numai, și că de acum încolo, interesele mele sunt, și au fost întotdeauna despre fotbal și despre performanță. Le mulțumesc și celor care nu au avut încredere, pentru că m-au motivat să demonstrez și să mă depășesc. Poate aș fi putut să fac lucrurile mult mai bine, dar cred că cu toții suntem astăzi fericiți să ne aflăm aici. Mă bucur că avem alături de noi legendele Farului, oameni atât de importanți, care au scris istoria acestui club, suporteri și, nu în ultimul rând oficialităților. Aș vrea să mulțumesc și vechii conduceri, care a susținut echipa etalon, echipa fanion a acestui oraș, Farul Constanța, Farul fiind echipa care spune povestea acestui oraș atât de important pentru România.
Aș vrea, nu în ultimul rând, să spun că nu visam la această zi, să devin partener cu idolul copilăriei mele: Gheorghe Hagi, și să îl am ca președinte pe Gheorghe Popescu, omul care a fost alături de mine în primul transfer și îmi dădea primele sfaturi atunci când eu mă transferam de la Dinamo la Șahtior.
Vreau să spun că am avut onoare și plăcerea să cunosc, de curând, un om, domnul primar al Municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, un om care se pricepe la fotbal, un om care știe fotbal. Am rămas plăcut surprins. Am cunoscut, cu toată sinceritatea, un amiral, în adevăratul sens al cuvântului, și mă bucur că dânsul și celelalte oficialități sunt alături de noi în acest proiect atât de important pentru Constanța. Am rămas surprins plăcut de decizia și înțelepciunea domnului Gheorghe Hagi. Nu aveam dubii că nu este un om corect și m-a surprins faptul că a vrut și face acest lucru în primul rând pentru constănțeni, pentru suporteri, pentru că toți suntem trecători. Cred că domnul Hagi este ultimul care ar putea să spună lucrul ăsta, dar alege să facă acest lucru, pentru că dorește să lase ceva în urmă, să rămână pentru Constanța, pentru că vine de aici, din acest județ.
Și, așa cum spunea domnul primar, această zi este cea mai ușoară. Munca de-abia de acum începe. Aș vrea încă o dată să vă mulțumesc și să vă spun că am fost onorat în toți acești trei ani să duc Farul pe drumul pe care l-am parcurs, zic eu unul bun. Sper la cât mai multe succese de acum încolo.”
Ce a spus Zoltan Iașko:
”Mă bucur că fac parte din noul proiect, pe care cred că domnul Hagi îl va duce la un alt nivel. Am participat alături de el și la vechiul proiect, Viitorul, care a avut succes. Cred din toată inima că poate să ducă la un alt nivel Farul Constanța. Mă bucur că se află în sală gloriile, legendele Farului Constanța, autoritățile, clubul vechi, să zic așa, conducătorii, și nu în ultimul rând suporterii. Pentru că o echipă fără suporteri e mult mai săracă și chiar aveam nevoie de sprijinul lor la fiecare meci.”
Ce a spus Gheorghe Hagi:
”Mulțumesc tuturor celor care au contribuit în acest proiect, de a rămâne o singură echipă, un singur brand, o singură iubire, pentru că așa o văd, și aici mulțumesc conducătorilor, mulțumesc oficialităților, îi mulțumesc lui Ciprian, că a înțeles că ăsta e drumul cel mai bun, mulțumesc suporterilor, mulțumesc legendelor, care ați făcut Farul, m-ați crescut, mai direct. Am crescut și eu la Farul, e echipa care m-a format și acest brand trebuie să-l ducem mai departe.
Următorul meu gând e în a fi responsabil, vor fi greutăți foarte multe. Până acum era mai simplu. Acum reprezentăm un oraș, un județ, Dobrogea toată, pe fiecare suporter, om de fotbal, spectator sau telespectator, care este acasă, și trebuie să-l facem să se simtă mândru de această echipă. Să facem un fotbal foarte bun, un fotbal cum zic eu: Am o singură strategie, să devin cel mai bun. Așa că o să încercăm să facem lucrul ăsta, chiar dacă am vorbit cu cineva și mi-a spus să nu zic cuvântul ăsta. Dar prima oară trebuie să încercăm, să fim conștienți că trebuie să facem o echipă mare, care să joace un fotbal foarte bun, adică să atace și după aceea să se apare. Ne place să câștigăm, îmi place să câștig, așa că … dar sunt sigur că nu va fi simplu, nu e ușor, știm că suntem responsabili, dar cu toții, împreună, putem deveni cei mai buni.”
Hagi va conduce noua echipă formată, Farul Constanța, din postura de manager general, el urmând să dea din nou indicații de pe banca tehnică.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-se-intampla-cu-locul-farului-din-liga-2-dupa-fuziunea-cu-viitorul-si-promovarea-in-liga-1-ciprian-marica-nu-vom-pierde-cel-putin-gratis-acel-loc-hagi-spune-c-19189855