Muncă, muncă și iar muncă! Aceasta pare a fi deviza noului tehnician al Farului. Viorel Tănase nu a pierdut vremea și a stabilit deja primele trei amicale pe care alb-albaștrii le vor juca în 2012. Contactat telefonic, tehnicianul a declarat că nu a luat încă o hotărâre în privința lotului actual, o decizie în acest sens urmând a fi luată după disputarea primelor trei partide de verificare înaintea plecării din 24 ianuarie în primul cantonament al iernii.
Prima partidă pe care fariștii o vor disputa în acest an va avea loc pe 14 ianuarie și va fi un joc școală disputat între titularii și rezervele din prima parte a campionatului. Următorul amical al iernii a fost stabilit pentru 18 ianuarie, dată la care alb-albaștrii vor juca împotriva Abatorului Slobozia (Liga a IV-a). Ultima șansă a fotbaliștilor de a-i demonstra noului antrenor că își doresc să îmbrace tricoul Farului și în returul campionatului, va fi pe 21 ianuarie, la jocul cu mult mai modesta Eolica Baia (Liga a-III-a). Toate partidele vor avea loc la ora 13.00 și se vor disputa pe terenul Farul II.
Sursa: Cuget Liber