Alro Slatina va deschide seria partidelor de verificare ale iernii cu un joc susținut în compania unui formații de Liga a III-a. Nou promovata Damila Măciuca este echipa pe care elevii lui Daniel Mogoșanu o vor întâlni pe 21 ianuarie, într-un amical ce se va desfășura pe stadionul „Metalurgistul”.
Aflată pe locul al cincilea în clasament, la doar trei puncte de liderul seriei, gruparea vâlceană va avea din această iarnă un nou antrenor, fostul jucător al Stelei, Erik Lincar.
„Am vorbit zilele trecute cu nea Jane Nițulescu și am stabilit să facem acest joc la Slatina, cel mai probabil de la ora 11.00. Pe 28 ianuarie avem un amical cu FC Olt, cu ei ne-am înțeles încă din decembrie”, a spus oficialul celor de la Damila, Bogdan Medrea.
Sursa: Olt TV