Sergei Lepmets este singurul jucător al Timișoarei care a bifat toate meciurile pe teren în turul campionatului. Prestațiile sale bune l-au ținut pe bancă toată toamna pe portarul de la Juventus Torino, Mario Kirev.
Portarul estonian a venit la Timișoara pe vremea în care Poli era în lupta pentru titlu. A stat jumătate de an în umbra celorlalți doi portari, Pantilimon și Taborda, nereușind să prindă niciun meci în poarta alb-violeților în Liga I.
După retrogradarea echipei la masa verde și exodul fotbaliștilor consacrați ai Timișoarei, Lepmets a rămas primul portar al lui Poli, însă i s-a adus un concurent puternic: Mario Kirev, împrumutat de la Juventus Torino. Chiar dacă bulgarul a venit la Timișoara pentru a acumula experiență în meciuri oficiale, evoluțiile bune ale lui Lepmets l-au ținut pe acesta pe bancă în toate meciurile, atât cele 15 din campionat, cât și cele patru din Cupa României.
„A avut evoluții peste așteptările noastre pentru că anul trecut n-a evoluat niciun minut în Liga I, dar a avut avantajul meciurilor în picioare, la echipa satelit”, a spus antrenorul Vali Velcea despre portarul estonian. Lepmets a încasat zece goluri în 15 meciuri de campionat și două goluri în patru jocuri din Cupa României.
Trei jucători din linia de fund au cele mai multe minute jucate pentru Poli, după Sergei Lepmets: Cristi Scutaru, Florin Ilie și Laszlo Sepsi.
Golgheterul echipei este Dorin Goga, care a marcat șase goluri.
Jucător – Minute – Meciuri – Integralist – Goluri
Lepmets 1350 15 15 0
Scutaru 1231 14 13 1
Ilie 1080 12 12 0
Sepsi 990 11 11 1
Goga 934 13 7 6
Tameș 874 11 7 3 (3 pen)
Axente 848 13 3 4
Dăruială 810 9 9 0
Poparadu 785 10 6 0
Mera 753 9 8 1
Curtean 744 12 3 2
Gorobsov 658 10 7 0
Ricketts 649 10 3 3
Popovici 414 10 1 0
Zăgrean 397 7 2 2
Chiș 396 7 2 0
Sandu 338 4 3 1
Pătraș 295 6 2 1
Dobricean 295 4 0 0
Sava 270 3 3 0
Fuchs 219 4 2 1
Luchin 180 2 2 0
Rocha 106 6 0 0
Zaluschi 98 2 1 0
Ad. Popa 77 1 0 0
Jitaru 26 2 0 0
Articol scris de Radu FAUR