„Secundul” formației CSM Rm. Vâlcea, Dumitru Teleșpan spune că alb-albaștrii au nevoie de rezultate pozitive pentru a ieși din pasa proastă în care se află în acest sezon.
„Am fost solicitat să ajut echipa mare, am contract cu clubul, se știe că sunt vâlcean. Marius Mitu este antrenorul principal, el va lua toate hotărârile în tot ceea ce este legat de echipă, ne consultăm. Este un tehnician tânăr, care merita această investire, este și la școala de antrenori, eu îi prevăd un viitor strălucit, dar ca antrenor trebuie să ai și noroc. Ne confruntăm cu mari probleme de efectiv, avem foarte mulți jucători accidentați, în special pe posturile defensive, fundași centrali și laterali, e o problemă delicată, dar sperăm să o scoată la capăt. Avem un meci greu cu FC Argeș, o echipă tânără, care a acumulat multe puncte, dar această echipă a jucat împreună 3-4 ani la Liga a III-a, când Piteștiul era în Liga I, sunt jucători buni, școliți în club. Vom avea probleme, dar încercăm să pregătim bine jocul, există posibilitatea victoriei, care ne-ar da un imbold, dar se poate întâmpla și invers, în fotbal se pot întâmpla foarte multe. Am stat de vorbă cu băieții, băieții sunt conectați la antrenamente, își doresc o victorie, rămâne de văzut ce formulă vom găsi, cum vom juca. Rugămintea mea, ca vâlcean și fost jucător este ca spectatorii să vină și să îi susțină, dacă o să-i apostrofeze de la prima greșeală, atunci vor fi probleme, sunt jucători tineri în majoritate, psihicul lor este deja slăbit, pentru că rezultatele nu i-au ajutat. Să sperăm că de data asta vom avea și șansă, nu vom mai greși, până acum echipa a pierdut și pe neșansă și pe greșeli individuale sau collective, pe faza defensivă”.
Mitică Teleșpan regretă plecarea foștilor antrenori, Laurențiu Tudor și Sorin Bucuroaia. „Îmi pare rău de cuplul de antrenori Tudor-Bucuroaia, oameni deosebiți, care doreau să-și facă datoria aici, din nefericire atmosfera devenise nu tocmai propice, i-am văzut și pe ei uneori blazați și au fost nevoiți să renunțe. Îmi pare rău, le doresc succes acolo unde se vor duce să antreneze, eu m-am înțeles foarte bine cu ei. Eu rămân același vâlcean, înjurat, rămân în continuare, nu mă pot muta de aici, sper ca lumea trebuie să înțeleagă că fotbalul nu e așa ușor cum se vede la televizor și din tribună”.
Partida CSM Rm Vâlcea-CSM Rm.Vâlcea se dispută sâmbătă(ora 13.00), în Zăvoi. Noul „principal” al echipei CSM Rm. Vâlcea, Marius Mitu va debuta sâmbătă în postura de antrenor, însă, din această săptămână refuză să discute cu presa.
articol scris de Adi Georgescu