„Aluminiștii” speră să depășească momentele dificile pe care le traversează. Rezultatele nefaste, demiterea antrenorului au dus la o atmosferă neplăcută în cadrul echipei. Fundașul dreapta al celor de la Alro, Marius Pasăre, speră în redresare, deși este conștient că obiectivul este compromis.
Atmosferă deloc plăcută în tabăra celor de la Alro după ultimele evenimente petrecute. Eșecurile înregistrate, urmate de demiterea antrenorului Corneliu Papură au afectat mai mult moralul jucătorilor. Terapia șoc ar putea redresa totuși situația ingrată în care se află Alro.
Fundașul dreapta Marius Pasăre este conștient că promovarea nu mai poate fi obținută, însă nu ia în calcul varianta că gruparea slătineană s-ar putea bate la retrogradare.
„Este o atmosferă urâtă, este normal să fie așa, în primul rând nu ne așteptam să se ajungă în situația aceasta, cu atât mai mult cu cât acum a plecat și Papură, trebuie să o luăm de la capăt. Să sperăm că o să fie bine. Asta se speră, că urmează o redresare după plecarea antrenorului, dar până la urmă totul depinde de noi. Nu avem de unde să știm ce va urma, însă trebuie să avem mai mare încredere în noi că în ultima perioadă ne-am cam pierdut-o. Într-un procent foarte mare, obiectivul este compromis. În niciun caz echipa aceasta, cu jucătorii care sunt și oamenii care sunt alături de noi, nu se pune vreodată problema retrogradării, în niciun caz, dar este păcat pentru că plecasem la drum cu alte speranțe, nu se pune problema de retrogradare”, a declarat Marius Pasăre.
„Suntem toți tulburați momentan”
Fundașul dreapta nu își poate explica parcursul slab al echipei, în condițiile în care sezonul trecut Alro a fost surpriza plăcută a seriei. Marius Pasăre este de părere că partida cu nou-promovata Luceafărul Oradea trebuie tratată cu mai multă concentrare pentru a se reuși obținerea unui rezultat bun.
„Dacă ne trezim până la ora meciului cu Luceafărul Oradea, ar trebui să nu avem probleme, dar, cum v-am mai zis, nici în meciul cu Baia Mare și FC Olt n-am fost câștigători dinainte și din păcate am avut dreptate. Dăm vina pe absolut tot, nu știm ce se întâmplă, dar cred că noi suntem principalii vinovați. Nu este nimic limpede, suntem toți tulburați momentan”, a mai spus Pasăre.
Sursa: Gazeta Nouă