Președintele executiv al FC Farul, Marcel Lică, a declarat că este mulțumit de remiza (0-0) înregistrată în partida pe care echipa sa a susținut-o, vineri seară, în compania Viitorului.
„În condițiile în care adversara noastră este o echipă puternică, bine așezată în teren, nu pot decât să mă declar mulțumit cu acest rezultat de egalitate. Viitorul ne-a creat probleme, însă mi-a plăcut atitudinea jucătorilor noștri, au avut voință, și-au dorit mult victoria. Poate că, dacă aveam puțină șansă și Pătulea marca, acum (n.r. – vineri) ne bucuram pentru victorie. Altfel, ne așteaptă meciuri dificile în continuare, pe care trebuie să le tratăm cu aceeași seriozitate, dacă vrem să ne atingem obiectivul”, a spus Marcel Lică.
sursa: Cuget Liber