Juniorii Jiului joacă tare

13 Jul. 2011, 14:09 Juniori
Juniorii Jiului** joacă tare

Echipa de juniori A1 (16-17 ani) de la Club Jiul Petroșani s-a
clasat pe locul I în grupa C a etapei zonale și s-a calificat în
semifinalele Campionatului Național. Talentații fotbaliști
pregătiți de Daniel Huza se vor bate pentru accesul în finală,
sâmbătă, cu CS Conpet Ploiești.

Viitorul sună bine la Club Jiul Petroșani. Echipa de juniori A1
a clubului din Valea Jiului, campioană județeană în sezonul recent
încheiat, are un parcurs excelent în fazele naționale ale
competiției. Alb-negrii au încheiat cu trei victorii din trei
posibile meciurile grupei zonale C, desfășurate la Craiova, între 9
și 13 iulie, și s-au calificat în „careul de ași” al
competiției.

Trupa pregătită de Daniel Huza a dispus de CS Strehaia și SC
Barcău Nușfalău cu scorul de 3-0, iar în meciul decisiv a
spulberat, cu 4-0, echipa CS Ișalnița. Anterior, în etapa
preliminară, Jiul a făcut instrucție cu campioana județului Arad,
CS Vladimirescu 2003, câștigând cu 4-0.

„Sunt foarte mulțumit de rezultatele echipei de
juniori A1. Victoriile categorice și marcarea a zece goluri fără să
primească nici unul dovedesc că au jucat excelent. S-au remarcat
Răzvan Mareș, Vlad Tudorache și Ursachi. Dacă vom câștiga finala
campionatului național, viitorul Jiului este
asigurat”
, a spus antrenorul Daniel Huza.

În semifinalele competiției Club Jiul Petroșani va juca,
sâmbătă, pe teren neutru, cu CS Conpet Ploiești, câștigătoarea
grupei A a etapei de zonă.

De remarcat faptul că la Turneul Zonal juniorii Jiului au marcat
10 goluri, cel mai prolific jucător fiind Ursachi, iar apărarea
și-a făcut pe deplin datoria, jiuliștii au terminat competiția fără
gol primit

articol scris de Loredana
Juglea

13 Jul. 2011, 14:09 Juniori
Pe aceeași temă