Șapte noi fotbaliști la Farul

13 Jul. 2011, 11:06 Bursa transferurilor
Șapte noi fotbaliști** la Farul

Tehnicienii „marinarilor” au în probe, în această săptămână, mai
mulți fotbaliști, primul test concludent fiind astăzi, în amicalul
cu Eolica Baia.

Marian Pană și Ion Barbu, antrenorii Farului, au primit aproape o
echipă la probe, la Constanța sosind șapte noi jucători, printre
care și un stoper de 35 de ani, Marian Nicolau,
care a mai jucat la CS Otopeni, Cetate Suceava (echipe unde l-a
avut antrenor chiar pe Pană), ACU Arad, Gaz Metan Mediaș sau FC
Sibiu.

Ceilalți șase fotbaliști sunt: Daniel Ghiță
(fundaș dreapta, 28 ani, a mai evoluat la FC Argeș, Alro Slatina
sau CS Otopeni), Nicușor Neacșu (fundaș stânga sau
fundaș central stânga, 23 ani, un produs al Centrului de copii și
juniori al lui U Craiova, cu evoluții la Minerul Lupeni și Gaz
Metan CFR Craiova), Gheorghe Badea (atacant sau
mijlocaș de bandă, 28 ani, ultima dată la Chindia Târgoviște,
echipă pregătită și promovată în Liga a II-a de fratele lui Marian
Pană, Costel), Cătălin Stan (fundaș stânga sau
mijlocaș stânga, 21 ani, vine de la Dinamo II), Bogdan
Stancu
(mijlocaș central) și Andrei Popa
(fundaș stânga), ultimii doi (în vârstă de 19 ani) venind de la
Sportul Studențesc.

Nicușor Neacșu a fost în cărți la Farul și anul trecut,
președintele de atunci al clubului constănțean, Relu Damian,
declarând că se înțelesese cu jucătorul pentru un contract pe doi
ani cu drept de prelungire pe încă unul, însă Neacșu nu a mai ajuns
la Constanța.
Dintre cei șapte nou-sosiți, trei sunt fundași stânga, Farul
căutând oameni pentru acest post, rămas doar în Sascău, după
despărțirea de Pașcovici.

Fotbaliștilor sosiți în probe li se oferă primul prilej de a-l
convinge pe Marian Pană că merită să rămână la Farul diseară, când,
de la ora 20, „marinarii” întâlnesc, pe stadionul „Farul”, Eolica
Baia (formație tulceană nou-promovată în Liga a III-a), în primul
meci amical al constănțenilor din perioada de pregătire de
vară.

Sâmbătă, 16 iulie, de la ora 11, Farul susține o nouă partidă de
verificare, pe terenul Dunării Călărași (locul patru în ediția
2010/2011 a Ligii a III-a, seria secundă), formație care, sâmbăta
trecută, a remizat, tot în propriul fief, contra Callatisului
Mangalia.

La Predeal, unde „marinarii” pleacă luni, 18 iulie, au fost fixate
datele pentru trei meciuri de verificare, unul dintre ele putând fi
cu Unirea Slobozia (vicecampioana Ligii a III-a), care se află și
ea în zonă în acea perioadă.

sursa: Cuget Liber

13 Jul. 2011, 11:06 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă