Cum va arăta Știința?

25 Jun. 2011, 09:15 Pregătiri, amicale
Cum va arăta Știința?

Aproape sigură de prezența în sezonul viitor al Ligii a II-a,
Universitatea Craiova trebuie acum să-și completeze lotul de
jucători, precum și staff-ul tehnic. Știința nu are în prezent un
antrenor principal, însă Adrian Mititelu a anunțat că, până la
reunirea lotului, programată în primele zile ale lunii iulie,
alb-albaștrii vor avea un tehnician.

Numele
antrenorului, public până la reunire

Dacă în privința antrenorului lucrurile ar trebui să se așeze în
următoarea săptămână, nu același lucru se poate spune despre lotul
de jucători cu care Universitatea va ataca promovarea în Liga I,
obiectiv impus de conducerea clubului. Până acum, clubul oltean s-a
despărțit în această vară de Mihai Costea, Andrei Prepeliță, Mihai
Dina și aproape toți străinii, în timp ce Lung jr., Dănănae, Florin
Costea, dar și Valerică Găman și Ștefan Bărboianu au fost sau vor
fi puși pe lista de transferuri, urmând ca prin vânzările lor să
fie asigurat un buget consistent, care să-i permită Universității
Craiova să spere îndreptățit la promovarea în Liga I la finalul
sezonului 2011 – 2012. Până acum, la capitolul veniri, cel mai
răsunător nume este cel al lui Robert Săceanu, fotbalist care a mai
bifat o promovare în tricoul Universității, în sezonul 2005 – 2006.
Se așteaptă însă mai multe transferuri, dar și revenirea la echipă
a mai multor tineri jucători, împrumutați în sezoanele trecute la
alte echipe.

Subotic,
singurul stranier rămas la Știința

Printr-un exercițiu de imaginație, echipa Universității în sezonul
viitor, alcătuită numai din jucători care, în acest moment, sunt
aproape siguri de prezența în Bănie, ar putea fi următoarea: pentru
postul de portar, lupta titularizării se va da între experimentatul
Hotoboc și tânărul Nedelcovici, ambii cu foarte puține jocuri la
Știința. Apărarea, în condițiile în care Dănănae, Găman, Zoro,
Lopes, Walter Lopez și Bărboianu nu se vor mai afla în Bănie, va fi
alcătuită din Buleică sau Săceanu, în dreapta (ultimul a evoluat
mult timp ca mijlocaș central, însă la Bistrița a fost folosit ca
fundaș dreapta și a dat randament bun), Sorin Bușu pe stânga, în
timp ce cuplul de fundași centrali va fi alcătuit din Ciucă și
Gugu. La mijloc ar urma să se regăsească Firțulescu, Dorel Stoica,
Ologu și Gângioveanu, în timp ce atacul ar fi alcătuit din Stoianof
și singurul stranier rămas, Danijel Subotic. Ca rezerve, ar putea
apărea Geo Mișu (internațional Under 17, de la satelitul
Primăvara), Ionuț Popescu, Jackie Nicolae, Olivian Surugiu, Mihai
Roman, Cătălin Crăciun, dar și alți tineri promițători.

ECHIPA PROBABILĂ‚ PENTRU SEZONUL 2011 – 2012
Hotoboc – Săceanu (Buleică), Gugu, Ciucă, Bușu – Firțulescu, D.
Stoica, Ologu (Săceanu), Gângioveanu – Stoianof, Subotic
Antrenor: ?

Sursa:
Ediție.ro

25 Jun. 2011, 09:15 Pregătiri, amicale
Tags:
Pe aceeași temă