Viitorul Pandurii a condus Universitatea Craiova, însă prim-divizionara a întors rezultatul amicalului disputat în cadrul bazei ”Ilie Balaci”. Pentru gorjeni a jucat și ultimul nou-venit

Cosmin STAICU 13 Oct. 2023, 21:31 Liga 2
Viitorul Pandurii a condus Universitatea Craiova, însă prim-divizionara a întors rezultatul amicalului disputat în cadrul bazei ”Ilie Balaci”. Pentru gorjeni a jucat și ultimul nou-venit

În noua pauza prilejuită de meciurile echipelor naţionale, Universitatea Craiova și Viitorul Pandurii Târgu Jiu au disputat un amical în complexul ”Ilie Balaci” din Lunca Jiului. Cele două formații s-au întâlnit într-un joc test și în precedenta pauză din campionate, din startul lunii septembrie, când craiovenii au câștigat cu scorul de 3-0.

Cum era normal, ținând cont de diferența dintre cele două cluburi, U Craiova s-a impus și de această dată, însă acum cu scorul de 3-1, toate golurile fiind marcate în repriza secundă.

Viitorul Pandurii a pierdut amicalul cu U Craiova

Gorjenii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 55, prin fostul jucător al Craiovei, Alexandru Gîrbiţă, care a transformat un penalty provocat de Mendy, după o gafă a lui Borţa.

Peste zece minute, Alexandru Işfan a egalat tot din penalty acordat la o ţinere în careu asupra lui Badelj. În minutul 68, Elvir Koljic a făcut 2-1, cu poarta goală, după o acţiune dusă de Roguljic şi Işfan. Marian Danciu a stabilit scorul final în minutul 86, cu un şut din afara careului.

La 2-1 pentru echipa din Bănie, Viitorul Pandurii a reușit egalarea prin Njifakue, dar golul său a fost anulat pe motiv de offside.

Universitatea Craiova a început cu: Lazar – Căpățînă, Tomasec, Badelj, Borța – Crețu, Mateiu, Houri – Ișfan, Markovic, Mitriță. Au intrat: M. Goga – Mendy, P. Rădulescu, Koljic, Danciu, Bană, Sala, Roguljic.

La Viitorul Pandurii Târgu Jiu, antrenor principal Călin Cojocaru a jucat cu: Krupenschi (Eftimie 46′) – Ed. Croitoru (R. Cojocaru 69′), Mrsulja (Njifakue 69′), Core (Dav. Savu 69′), Pîrcălabu (Godja 69′) – Brînzan, Nic. Geană (Andreaș 69′), Acolatse (Moisie 55′), Jozic (Buțurcă 69′) – Gîrbiță (Vulpe 69′), Dr. Popa (Alb. Voinea 46′).

Pentru acest meci de verificare, Cornel Papură nu i-a avut la dispoziţie pe jucătorii plecaţi la loturile naţionale: Nicuşor Bancu, Vladimir Screciu, Ştefan Baiaram, Atanas Trică, Basilio Ndong Jasmin Kurtic. De asemenea, Gjoko Zajkov şi Andrei Ivan sunt accidentaţi, iar Laurenţiu Popescu a fost învoit, pentru a se căsători.

La Viitorul Pandurii a evoluat în repriza secundă nou-venitul Albert Voinea, atacant care a început campionat la Metaloglobus și a plecat de la bucurești înainte de închierea perioadei de transferuri.

Amicalul dintre U Craiova și Viitorul Pandurii, scor 3-1, a fost transmis de prim-divizionară:

https://www.youtube.com/watch?v=vTLjBkGhEg4

Viitorul Pandurii are un amical și cu CSO Turceni

U Craiova ocupă locul 4 în SuperLigă, cu 22 de puncte acumulate în 12 etape, la fel ca Rapid (locul 3), în timp ce Viitorul Pandurii ocupă locul 11 în Liga 2, cu 12 puncte acumulate în 9 runde, la fel ca Steaua și Concordia Chiajna.

Pentru Viitorul Pandurii urmează un nou meci amical, sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul 3 al Complexului Sportiv Municipal din  Târgu Jiu, cu CSO Turceni, echipă din Seria a 7-a a Ligii 3 care în acest weekend nu are meci în campionat, deoarece adversarul său, U Craiova 2, a solicitat amânarea partidei fiindcă are mai mulți jucători la echipele naționale. Partida din etapa a 8-a a fost amânată pentru data de 31 octombrie, de la ora 15:00.

În campionat, Viitorul Pandurii joacă duminică, 22 octombrie, de la ora 11:00, acasă cu CS Mioveni (locul 4, 16 puncte), în etapa a 10-a a Ligii 2.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/rezultate-si-marcatori-meciuri-etapa-8-liga-3-19288576

https://liga2.prosport.ro/seria-1/albert-voinea-noul-atacant-al-echipei-viitorul-pandurii-19288527

https://liga2.prosport.ro/seria-1/aziz-njoya-njifakue-despre-faima-pe-care-i-a-adus-o-transferul-la-viitorul-pandurii-19287643

Cosmin STAICU 13 Oct. 2023, 21:31 Liga 2
Pe aceeași temă