Managerul Valeriu Răchită a vrut să părăsească Petrolul la
începutul săptămânii, dar s-a întors din drum după ce primarul
Andrei Volosevici i-a promis că echipa va avea resurse financiare
suficiente pentru Liga I. Vivi speră să-i ducă în doi ani pe „lupii
galbeni” în Europa.
Ce reprezintă pentru dumneavoastră această
promovare?
Este cea mai bună performanță din scurta mea carieră de
antrenor.
La Petrolul se vorbește de un proiect. În ce
constă?
Proiectul este pe doi ani, iar finalitatea lui constă în
calificarea echipei în cupele europene.
Cum a fost lupta pentru promovare?
Extrem de dificilă. Nu am avut bani de transferuri. A trebuit
să luăm jucători liberi sau să împrumutăm. Nu am avut nici bani de
salarii foarte mulți. La Petrolul, cel mai mare salariu este de
2.000 de euro pe lună, și acesta pentru doar trei jucători, iar cel
mai mic e de 300 de euro pe lună.
„Avem
nevoie de 3,5 milioane de euro”
Cât de mult a contat faptul că nu ați jucat meciurile de
acasă pe propriul stadion?
A contat, dar și la Strejnic ne-am simțit bine. Am încheiat
sezonul neînvinși acasă și așteptăm cu nerăbdare să se termine
construcția noului „Ilie Oană”.
Recent ați vrut să plecați de la Petrolul. De
ce?
Au fost prea multe răutăți îndreptate spre mine imediat după
promovare. În plus, oamenii cu bani nu se prea înghesuie la echipă
din lipsă de încredere. În cele din urmă sper să facem rost de
bugetul necesar menținerii în Liga I.
De câți bani aveți nevoie pentru asta?
Ne-ar trebui 3,5 milioane de euro, aici fiind incluși și banii
pentru transferuri.
Cum vedeți derby-ul cu Astra? Sunteți invidios pe ceea ce
s-a realizat acolo?
Sincer să fiu, mi-aș dori și eu un patron precum Ioan Niculae
la Petrolul. Și dacă se poate, să fie petrolist. Meciul cu Astra va
fi unul obișnuit. Derby-uri pentru noi vor fi confruntările cu
Rapid.
PETROLUL
PLOIEȘTI (Locul 1, seria a
II-a)
An înființare: 1952
Culori: galben-albastru
Stadion: „Ilie Oană” (16.000 de locuri), gata în august
Palmares: 3 titluri de campioană (1958, 1959, 1966), două Cupe ale
României (1963, 1995), 9 participări în cupele europene (trei în
Cupa Campionilor, două în Cupa Cupelor, patru în Cupa UEFA), 41 de
sezoane în primul eșalon
Lotul pentru Liga
I
Portari: Cristian Zimmerman, Mario Campar
Fundași: Marian Cârjă, Mihai Tudor, Zoran
Ljubinkovic, Pompiliu Stoica
Mijlocași: Victoraș Cataramă, Radu Barbu, Valentin
Duru-Bărbulescu, Florentin Dumitru, Dănuț Enescu, Adrian
Borza
Atacanți: Vasile Buhăescu, Daniel Oprița, Nikola
Komazec
Președinte: Andi Crângu
Antrenor: Valeriu Răchită
Secunzi: Daniel Dumitrache și Dumitru Jipa
Maseur: Răzvan Negoiță
Medic: Mircea Miu
Cei mai scumpi
jucători:
Daniel Oprița (29 ani) 350.000 euro
Cristian Zimmerman (28 ani) 300.000 euro
Zoran Ljubinkovic (28 ani) 300.000 euro
„Am promis că
voi face performanță la Petrolul și vreau să mă țin de cuvânt. Voi
învăța să nu mai bag în seamă toate răutățile din jurul
meu”, Valeriu Răchită,
manager Petrolul.
3
mii de euro va primi fiecare jucător de la
Petrolul pentru promovarea în Liga I
Articol scris de Daniel
REMEȘ