Căpitanul „Bătrânei Doamne” se află la capătul unui nou sezon
reușit. Fotbalistul crescut de UTA a devenit un punct fix al primei
echipei, atrăgând – totodată – atenția formațiilor de prima ligă.
Claudiu Pascariu a evoluat la fel de bine atât în sistemul de joc
cu trei fundași centrali, cât și cu doi, iar antrenorii arădeni nu
concep să se despartă de el. Însă, fiindcă problemele financiare se
țin scai de UTA, și Pascariu are gânduri de plecare.
Dacă în iarna anului trecut, fundașul central și-a încercat șansa
la Dunărea Giurgiu, acum ar putea sosi unele oferte de la formații
din primul eșalon. Dar, deocamdată, fundașul de 22 de ani este în
faza de tatonări. „Sunt în vacanță momentan, mă bucur
de clipele libere pe care le am. Nu m-am gândit încă ce urmează să
se întâmple, mai este timp. Eu mai am un an de contract la Arad,
iar prima opțiune pentru mine rămâne UTA, asta e sigur. Nu știu
nimic de nicio ofertă, nu am discutat cu nimeni, dar dacă ea ar
veni și clubul ar fi de acord, aș fi deschis la
discuții”, ne-a mărturisit Pascariu.
Jucătorul format de Centrul de Copii și Juniori al clubului alb –
roșu a vorbit și despre unele dintre condițiile pe care și le-ar
dori la Arad din sezonul următor. „Trebuie văzut și
cântărit ce se va întâmpla cu această echipă. UTA nu poate
niciodată să se lupte pentru evitarea retrogradării, ci doar pentru
promovarea în prima ligă. Trebuie să avem șansa de a ne bate pentru
acest obiectiv, să avem verde din partea Federației. Fiecare
jucător își dorește să ajungă cât mai sus în carieră, sper și îmi
doresc ca la anul să ne luptăm pentru primul eșalon”,
a spus Pascariu pentru Sport Arad.