Gică Popescu a acceptat invitația liga2.ro și a Televiziunii
Târgoviște pentru un interviu exclusiv, la finalul unui sezon
excelent pentru Chindia, echipa de Liga a III-a pe care a
înființat-o în iulie 2010 cu sprijinul autorităților locale. Baciul
recunoaște că parcursul jucătorilor lui Costel Pană a depășit
așteptările și îi asigură pe suporteri că se vor face toate
eforturile pentru ca echipa să evolueze în Liga a II-a în sezonul
2011-2012.
– Domnule Popescu, să o luăm cu începutul. Cum s-a născut
acest club?
– Acum un an și jumătate am stat de vorbă cu domnul Florin
Popescu (n.r președintele CJ Dâmbovița) care mi-a spus că vrea să
facă la Târgoviște o echipă frumoasă. Dânsul m-a rugat să găsesc
oameni dispuși să ajute și să se implice în acest proiect. La
început nu s-a trasat niciun obiectiv, nicio promovare. Eu m-am
angrenat la această treabă, care nu este deloc ușoară. Am evitat
de-a lungul timpului să intru în anumite proiecte fotbalistice la
noi în țară, însă la Târgoviște am avut de la început încredere. La
începutul anului competițional am decis să înființăm Chindia
Târgoviște, practic să revenim la tradiția fotbalistică a acestui
județ. Ne-am dorit ca acest drum să fie unul serios, cu baze
solide. Din fericire, la numai un an de când am înființat echipa și
am înscris-o în Liga a III-a, cu înțelegerea Federației Române de
Fotbal, am reușit să ajungem în fruntea seriei.
– N-a fost deloc ușor să formați un lot competitiv, efectiv
de la zero.
– În vara anului trecut am organizat mai multe selecții la
Târgoviște. Am rugat toate cluburile din județ să ne trimită cei
mai buni trei tineri jucători. La început a fost o emulație
fantastică, cu peste 100 de jucători la trial-uri. A rămas unul
singur, Georgian Honciu, noi crezând că este singurul care se poate
ridica la pretențiile acestui proiect. Am încercat apoi să aducem
cât mai mulți târgovișteni, care evoluau la cluburi din primele
ligi. Spre surprinderea mea, cei mai mulți au ezitat să accepte
propunerea noastră, motivând că în ultimii ani au fost foarte multe
inițiative care nu au avut cursul dorit. Până la urmă, am adus
jucători cu experiență, Perianu, Bobi Verdeș, Rădoi, fotbaliști
care evoluaseră la un nivel ridicat. Am completat lotul cu juniori
talentați, de loturi naționale, și cred că am avut șansă să
închegăm un grup serios. Zi de zi, băieții au muncit și iată-ne pe
primul loc în Liga a III-a.
– Când ați început să vă gândiți la câștigarea
seriei?
– Niciodată. Eu am spus de la început că nu promovarea este
scopul nostru. Și să știți că nu e o lipsă de modestie. În fotbal,
mi se pare o strategie greșită să spui
următor. Nu cred că există echipă pe lumea aceasta care să își
dorească să piardă un meci. Noi am avut un singur obiectiv: să
închegăm o echipă și să creștem de la meci la meci. În momentul în
care spuneam de promovare, în mod public, puneam presiune pe
jucători. Dacă terminam pe locul doi, oamenii ne-ar fi reproșat că
nu ne-am ținut de cuvânt.
Spirit de
învingător
– Ce obiectiv are Gică Popescu la
Târgoviște?
– De când sunt în fotbalul mare, nu mi-am dorit altceva decât
să fiu primul. Unul dintre obiectivele carierei mele a fost să-l
bat pe Hagi. De fiecare dată când începeam un nou an, pe 1
ianuarie, mă gândeam că trebuie să ajung mai bun decât Hagi.
Trebuia să mă bat cu un fotbalist înzestrat cu mare, mare talent.
La Târgoviște am luat oameni care să aibă mentalitatea de
învingător. Ne-am înhămat la un drum alături de oameni cărora le
place performanța.
– Cum v-ați hotărât asupra antrenorului Costel
Pană?
– Eu sunt prieten de 20 și ceva de ani cu Costel Pană.
Încercând să prindem în acest proiect antrenori locali, am avut
două variante, Silviu Dumitrescu și Costel Pană. Am desemnat pe
cineva să discute cu Silviu Dumitrescu, omul cu care Târgoviștea
obținuse ultima promovare în Liga I, iar după câteva zile mi s-a
transmis că dânsul a refuzat oferta noastră. Ulterior, aveam să
aflu că nici măcar nu se purtase vreo discuție. În aceste condiții,
l-am chemat pe domnul Pană la mine la birou și l-am întrebat dacă
vrea să vină alături de noi. A acceptat pe loc, chiar bucuros că va
antrena aproape de locurile natale.
– Se va juca în Liga a II-a din toamnă?
– Am câștigat campionatul, de ce să nu promovăm? Aici a fost o
mare confuzie. La jumătatea campionatului, FRF a anunțat că anumite
echipe din ligile doi și trei nu ar avea drept de promovare. Noi am
atacat decizia, dar am pierdut la apel. Am făcut recurs, am venit
cu argumente întemeiate și am câștigat. Este definitiv și
irevocabil: Chindia are drept de promovare. Urmează să mergem la
licențiere, până pe 10 iunie trebuie să depunem dosarul pentru a
juca în Liga a II-a. Dacă dosarul va fi respins, mai avem o
posibilitate: mergem la Comitetul Executiv, care, pentru merite
sportive, poate decide acceptarea Chindiei în Liga a II-a. Dar am
convingerea că nu se va ajunge până acolo.
„Toți
jucătorii și-au făcut treaba”
– S-a reproșat, prin Târgoviște, că ați adus mulți juniori
de la Școala dvs de fotbal, care au fost folosiți în detrimentul
localnicilor…
– Toți jucătorii care au fost aici au apărat culorile clubului.
Contează de unde sunt, atâta vreme cât își fac treaba? Am adus
jucători în care am avut încredere. Dacă jucătorii târgovișteni nu
au vrut să vină, ce-ar fi trebuit să facem? Cât despre juniori,
doar neșansa i-a privat de o calificare meritată în semifinale.
Cred că această echipă avea șanse la titlul național. Dacă tragem
linie, avem locul 1 la seniori, în Liga a III-a, și o comportare
foarte bună la juniori. Era imposibil să reușim mai mult. Eu sper
ca acum, odată cu promovarea, să vină mulți copii la
club.
– V-ați implicat serios la Târgoviște. Cât timp vă ocupă
Chindia?
– Niciodată nu am fost atât de implicat la un club. Nu știu
dacă în toți anii petrecuți la Craiova am fost la atâtea meciuri
ale Școlii mele de fotbal în Liga a III-a cât am fost la Chindia în
acest sezon. Chindia îmi ocupă mult mai mult timp decât se vede la
prima vedere. Poate lumea crede că vin doar la meciurile de acasă
și la unele din deplasare, dar nu e numai atât. Îl am pe
președintele Ion Crăciunescu, care vine cu n probleme la mine la
birou. Nu vă spun de câte ori ne-am certat pe acest proiect,
Crăciunescu e un oltean încăpățânat, dar un om foarte muncitor și
serios. În momentul în care are un lucru de făcut, îl duce la bun
sfârșit.
„Chindia rămâne la
Târgoviște”
– V-a fost vreodată teamă că jucând exclusiv pe teren, Chindia ar
putea pierde șefia seriei?
– Am știut de la început de aceste chestiuni. Ori nu intram,
pentru că noi nu am fi făcut niciodată ce se zvonește că ar fi
făcut colegele noastre de serie, ori făceam o echipă puternică,
capabilă să se lupte cu orice adversar. Am ales varianta a doua și
am câștigat.
– A existat vreo discuție cu cei de la Alexandria, să
mutați acolo jucătorii Chindiei, în cazul în care nu se va
promova?
– Unde? Alexandria? Cine a zis așa ceva? Dacă spuneați de
Calafat, poate vă mai credeam, că era orașul meu natal. Echipa asta
aparține orașului, județului. Cum să luăm noi echipa și să o mutăm?
E ca și cum am lua Mănăstirea Dealu și am muta-o. Târgoviștea e
campioană la capitolul zvonuri. (Râde). Se apropie de performanțele
echipei de fotbal. Oamenii să stea liniștiți: acest proiect este
gândit pentru Târgoviște și va rămâne aici.
– Ce v-a plăcut cel mai mult la Târgoviște în acest
an?
– Cel mai mult mi-a plăcut atitudinea suporterilor. De la meci
la meci au venit mai mulți și ne-au încurajat. Eu îi rog să fie la
fel de încrezători în Chindia și m-aș bucura să aibă încredere ca
și până acum în această echipă.
Articol scris de Ionuț
MARIN