Miza pe tineri și în sezonul viitor: „Avem un nucleu valoros”

Marius ANGHEL 27 May. 2011, 15:03 Seria 2
Miza pe tineri și în sezonul viitor:** „Avem un nucleu valoros

Principalul acționar al CSM Râmnicu Vâlcea, Cătălin Rufă spune
că se va miza în sezonul viitor tot pe tineri.

„CSM va fi mult schimbată în bine în sezonul
următor, am creat deja un nucleu de jucători tineri cum cred că nu
are nicio echipă în Liga a II-a. Laurențiu Tudor rămâne și sezonul
viitor, se vede că munca lui cu tinerii a dat roade, Chiriță,
Geantă, Tomozei, Roșca, Pârvu, Vasile sau Dandea au crescut mult în
acest retur. Însă, așa e cu tinerii, nu există constanță în
rezultate. Ne vom bate la promovare în sezonul viitor, nu știu dacă
vom reuși, însă strategia corectă este să ajungi în Liga I cu o
echipă de jucători tineri, pe care îi poți ține și
acolo”
a spus Rufă.

Altfel, CSM Râmnicu Vâlcea dispută mâine, în Zăvoi, ultimul meci de
pe teren propriu în acest sezon, având-o ca adversară pe Mureșul
Deva. „În turul campionatului, Mureșul ne-a învins cu
ajutorul arbitrilor, acum vrem să ne luăm revanșa, avem o datorie
morală, nu ne intereseză în ce situație sunt ei. Trebuie să ne
reabilităm mâine și în fața suporterilor după o altă furăciune a
arbitrilor, cea de la Slatina”
a conchis finanțatorul
clubului vâlcean, Cătălin Rufă.

Articol scris de Adi
Georgescu

Marius ANGHEL 27 May. 2011, 15:03 Seria 2
Pe aceeași temă