Începând de astăzi, formația ieșeană ACSMU Politehnica Iași are
o nouă conducere executivă. După ce în urmă cu câteva zile și-a dat
acordul verbal de a prelua gruparea din Copou, Leo Grozavu, a fost
validat astăzi în cadrul unei ședințe de Comitet Director în
fruntea clubului, fostul fotbalist al lui Dinamo fiind numit în
funcția de manager general.
Acesta va fi ajutat la conducerea clubului de președintele
executiv Mircea Ursu și de vicepreședintele Cristian Stărică,
fostul șef al defunctei Politehnica Iași.
Noul manager general va avea mână liberă în alegerea băncii
tehnice, a jucătorilor care vor fi transferați și care vor pleca,
precum și a reorganizării Centrului de Copii și Juniori.
Stărică revine după
un an de la dispariția Politehnicii
Dacă Ursu este în schema organizatorică de mai multe luni,
asigurând și interimatul după plecarea lui Grigore Sichitiu,
mutarea surpriză o constituie reactivarea lui Cristian Stărică.
Acesta revine astfel în fenomen la un an după desființarea echipei
fanion a Iașiului, Politehnica, grupare pe care a condus-o în prima
ligă.
Conform oficialilor din Copou, Stărică se va ocupa de problemele
administrative de la club. Toți cei trei oficiali vor fi prezentați
miercuri de președintele Comitetului Director, Leonida Antohi, după
care vor participa la prima conferință de presă în această formulă.
Obiectivul principal al celor trei este promovarea în Liga I, la
finalul sezonului viitor.
„În ședința Comitetului Director am aprobat noua
organigramă a clubului, formată din Leo Grozavu, Mircea Ursu și
Cristian Stărică. Domnul Grozavu are mână liberă de la noi pentru
toată latura sportivă. Cel puțin până la finalul acestui sezon,
antrenor va rămâne Adrian Falub, care va avea mai multe discuții cu
Leo Grozavu, noul manager general. În privința obiectivului pentru
sezonul următor, acesta nu va fi altul decât
promovarea”, a declarat Leonida Antohi.
Articol scris de Narcis
POHOAȚĂ‚