Cârjă ratează derby-ul cu CS Mioveni

Marius ANGHEL 16 May. 2011, 17:29 Seria 2
Cârjă ratează derby-ul** cu CS Mioveni

Abia revenit în primul „11” al „galben-albaștrilor” după ce a
lipsit în partida cu Voința Sibiu, din cauza unei accidentări,
fundașul dreapta Marian Cârjă va trebui să ia, din nou, o pauză de
o etapă. Asta pentru că, la Arad, gălățeanul a văzut cartonașul
galben, cel de-al 9-lea al său din acest sezon, lucru care îi
atrage, automat, o etapă de suspendare.

În schimb, pentru duelul de duminică, ploieștenii speră să-l
aibe la dispoziție pe Alexandru Buhuși, cel care s-a întors,
săptămâna trecută, la antrenamente.

Derbiul se joacă
duminică

Partida dintre FC Petrolul Ploiești și CS Mioveni, echipele aflate
pe primele două poziții ale clasamentului seriei a II-a, se va
disputa duminică, de la ora 12.00, la Strejnic. Cu siguranță, arena
de la marginea Ploieștiului va fi luată cu asalt de către
suporterii „lupilor”, dată fiind importanța meciului, unul de
rezultatul căruia va depinde, în mare măsură, promovarea.

În momentul de față, cele două formații sunt despărțite de un
punct în clasament, avantajul fiind de partea petroliștilor, cei
care, în eventualitatea unei victorii, s-ar desprinde la patru
puncte de una dintre principalele contracandidate. Situație în care
petroliștii pot obține promovarea la Oradea, în runda cu numărul
29, dar vor păstra șanse mari chiar și dacă vor pierde acolo,
fiindu-le suficient, mai apoi, un succes acasă, în ultima etapă, cu
CSM Râmnicu Vâlcea, echipă care nu mai are vreun obiectiv în acest
final de campionat.

Vineri la
Oradea

Dacă meciul cu CS Mioveni se va disputa duminică, în schimb
derby-ul cu FC Bihor Oradea, și el extrem de important în lupta
pentru promovare, a fost programat să se joace în prima zi a
weekendului 22-24 mai. Întâlnirea va avea loc vineri, de la ora
16.30, fiind transmisă în direct de către Dolcesport.

Petroliștii vor avea, astfel, mai puține zile de refacere la
dispoziție, iar Vivi Răchită a pregătit, deja, programul pentru
acea perioadă, urmând ca echipa sa să plece către Oradea de
miercuri, cu două zile înaintea partidei, așa cum s-a întâmplat și
la Arad.

Sursa: Republicanul

Marius ANGHEL 16 May. 2011, 17:29 Seria 2
Pe aceeași temă