FC Bazos copiază modelul Barcelona!

Marius ANGHEL 19 Apr. 2011, 17:25 Ligi județene

FC Bazoș este singura echipă din județul Timiș care are socios,
după modelul Barcelonei. Păstrând proporțile, bineînțeles. Formația
din Campionatul Județean este susținută de primăria din Recaș, de
care aparține localitatea Bazoșul Vechi, dar și de 12 săteni,
numiți socios de Flavius Buta, președintele clubului.

„Avem 12 săteni care ne ajută lunar cu câte 100 de
lei, ceea ce înseamnă 1.200 de lei.
Poate pare o sumă infimă, dar, dacă ne raportăm la fotbalul mic,
înseamnă ceva. Cei 12 socios, cum ne place să le spunem, s-au
implicat în tot ceea ce presupune bunul mers al echipei, de la
asigurarea unor deplasări, până la ajutorul pentru renovarea arenei
din localitate”
, spune Flavius Buta.

La Bazoșul Vechi, fotbalul este tratat cu respect. Se vede după
cum arată noua arenă din localitatea care nu are mai mult de 300 de
numere de casă. Primăria Recaș a pus la dispoziție materialele de
construcție, sătenii au pus mâna pe lopeți, târnăcoape sau mistrii
și au ridicat o bază sportivă de toată frumusețea: Vestiare ultimul
răcgnet, cu masă de masaj cum doar pe la Poli Timișoara mai vezi
prin județul nostru, spațiu special amenajat pentru arbitri și un
teren de joc mereu îngrijit.

„Vrem să mai urcăm un eșalon, dar nu anul acesta,
pentru că șansele la promovare sunt destul de mici în acest moment.
Dar, pentru sezonul viitor, ne anunțăm ca fiind una dintre echipele
candidate la câștigarea seriei din care vom face
parte”
, mai spune Flavius Buta. FC Bazoș știe că
imaginea este esențială.

Pentru a-i atrage pe săteni la jocurile de pe teren propriu,
oficialii clubului timișean s-a pus pe tipărit afișe și invitații
de meci. Acestea au ajuns și la primarul din Recaș, Marinel Pașca,
și consilierii locali, care au venit și la jocurile echipei din cel
de-al cincilea eșalon.

Sursa: debanat.ro

Marius ANGHEL 19 Apr. 2011, 17:25 Ligi județene
Pe aceeași temă