Stoica: „Trebuie să învingem, pentru a mai spera la promovare”

Florin ALBOIU 13 Apr. 2011, 21:00 Stiri
Stoica: „Trebuie să învingem,** pentru a mai spera la promovare

Fost jucător la FC Drobeta, calafeteanul Eduard Stoica
întâlnește sâmbătă noua echipă a Severinului. Vara trecută,
mijlocașul de 25 de ani a fost aproape de un transfer la Gaz Metan
CFR Craiova.

Eduard Stoica a evoluat la fosta divizionară secundă FC Drobeta
timp de doi ani, iar în februarie 2010, după ce echipa severineană
s-a retras din Liga a II-a, a plecat la Arieșul Turda, unde a
activat pe parcursul returului.

Vara anului trecut, mijlocașul stânga a fost la un pas de un
transfer la Gaz Metan CFR Craiova. După doar un antrenament
efectuat sub comanda lui Ionel „Jerry” Gane, Edi Stoica s-a dus la
Alro Slatina, iar antrenorul craiovean a spus la vremea respectivă
că jucătorul nu are caracter. „Nu am de luat nicio
revanșă față de Gane. Pentru mine e un meci ca oricare altul, pe
care vreau să-l câștig. Au existat unele neînțelegeri contractuale
și am decis să nu rămân la Gaz Metan CFR Craiova. Îmi pare bine că
am ales Slatina. Am avut un sezon foarte bun cu Alro. Avem un
public numeros și sper ca suporterii să vină sâmbătă în număr cât
mai mare la stadion, iar noi să-i răsplătim și să le oferim
victoria”
, a spus Stoica.

Orgolii mari între
olteni

Echipa sa a pierdut etapa trecută la Petrolul Ploiești și s-a
îndepărtat la șase puncte de promovare. „Noi mai avem
șapte meciuri de disputat, fiindcă vom sta în ultimele două etape,
așa că trebuie să câștigăm cât mai multe jocuri. Pentru a nu ieși
din lupta pentru promovare, avem neapărat nevoie de victorie cu Gaz
Metan CFR Craiova. Un meci greu, împotriva unei echipe bune. Va fi
un joc al ambițiilor, al orgoliilor între olteni”
, a
precizat mijlocașul doljean.

Partida de la Slatina va reprezenta și un duel între foștii
jucători ai Universității Craiova, Corneliu Papură și Ionel Gane,
în prezent tehnicienii celor două divizionare secunde din Oltenia.
Titular la Slatina, Edi Stoica a vorbit și despre situația
dramatică în care a ajuns FC Drobeta, echipă la care a debutat în
Liga a II-a: „M-am simțit bine la Severin. Echipa
terminase turul sezonului 2008-2009 pe locul secund în Liga a II-a.
Păcat că Drobeta s-a desființat. S-a reînființat vara trecută, dar
în prezent a ajuns să joace pe la Calafat în Liga a III-a. Gaz
Metan CFR Craiova e considerată acum noua echipă a Severinului. Am
înțeles că-și va schimba denumirea din vară și că vrea să tragă la
promovare sezonul următor”
.

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

Florin ALBOIU 13 Apr. 2011, 21:00 Stiri
Pe aceeași temă