Actuala echipă de Liga A Prahova, CS Florești, este o umbră
palidă a grupării care odinioară făcea legea în campionatul
județean sau în cel național.
În actualul sezon, conducătorii formației și-au bătut joc de
această grupare și de partenerii de întrecere. Ultima găselniță a
celor de la Florești s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute,
când nu au fost în stare să asigure asistența medicală și,
implicit, meciul va fi omologat cu scorul de 3-0 în favoarea
formației Unirea Câmpina.
Și la nivelul echipei de juniori a clubului sunt probleme, în
sensul că nici până înaintea etapei de la finele săptămânii trecute
nu au fost în stare să-și procure carnete de joc de la AJF Prahova,
astfel că fiecare meci îl pierd, rundă de rundă, cu scorul de
3-0!
Premieră de la 100 de
metri!
În etapa de la finele săptămânii trecute din Liga A Prahova s-a
consemnat și o premieră în ceea ce privește marcarea unui gol.
Fabuloasa reușită a fost semnată de portarul formației Petrolul
Teleajen Ploiești – Luis Dobre (junior născut în anul 1993), în
partida pe care echipa sa a disputat-o la Brebu, cu AFC din
localitate. El a marcat de la o distanță de circa 100 de metri de
poarta adversă, golul său fiind „ajutat” de vântul care a bătut
puternic sâmbătă după amiază, la Brebu.
Din păcate, frumosul gol al lui Dobre nu a ajutat prea mult
fosta grupare de Liga a III-a, Petrolul Teleajen Ploiești, care se
află aproape de retrogradarea din Liga A Prahova.
Rezultate etapa
23
Dero Ploiești – Tricolorul Breaza 3-4 (2-2)
A. Stan (23 pen., 80), A. Marinescu (31) / St. Bucur (13), A. Loga
(25, 57), N. Botea (89)
CS Ceptura – Tinerețea Izvoarele 7-0 (3-0)
C. Elisei (6, 35, 75, 84), I. Lascu (13, 50), C. Moldoveanu
(86)
Chimia II V. Săpat – Carpați Sinaia 3-2 (3-0)
S. Baroian (29, 44), G. Maftei (39) / E. Peptea (69), G. Petrescu
(82)
CS Florești – Unirea Câmpina 0-3*
Meci nedisputat, întrucât gazdele nu au asigurat asistență
medicală
Petrolul II Ploiești – Caraimanul Bușteni 0-1 (0-1)
D. Chiriac (15)
CS Șirna – Prahova 2010 Tomșani 0-3 (0-2)
M. Isacov (11), I. Filip (29, 67)
AFC Brebu – Petrolul Teleajen 2-1 (1-1)
A. Ștefan (45), B. Stăncioacă (90+2) / L. Dobre (9)
CS Bănești – Unirea Urlați 4-1 (3-0)
I. Conac (14), Fl. Ene (18), M. Lungu (28), I. Dinu (73) / S.
Ioniță (85)
Avântul Măneciu – CS Păulești 3-1 (0-1)
M. Stanciu (72), Al. Mainea (73), L. Cernea (90+2) / C. Săbăreanu
(27)
Clasament
1. Prahova Tomșani 23  20
 2  1   82-15  62 (+29)
2. CS Ceptura 23  17  4  2 65-13 55 (+22)
3. Avântul Măneciu 23  14  4  5 52-23  46 (+10)
4. Unirea Câmpina 23  11  7  5 40-23  40 (+7)
5. AFC Brebu 23  12  4  7 41-31  40 (+4)
6. Chimia II V. Săpat 23  10  5  8 62-46  35 (+2)
7. CS Bănești Urleta 23  11  2  10 46-32  35 (-1)
8. CS Păulești 23  10  4  9 34-29  34 (-2)
9. Tricolorul Breaza 23  9  7  7 41-47  34 (+1)
10. Petrolul II Ploiești 23  9  5  9 35-29  32 (-7)
11. Unirea Urlați 23  8  6  9 40-41  30 (-6)
12. Tinerețea Izvoarele 23  9  2  12 43-51 29 (-4)
13. Caraimanul Bușteni 23  8  3  12 33-43  27 (-9)
14. Dero Ploiești 23  8  1  14 43-47  25 (-8)
15. Carpați Sinaia 23  6  4  13 16-33  22 (-11)
16. CS Șirna 23  6  4  13 36-62  22 (-14)
17. Petrolul Teleajen* 23  5  3  15 30-45  16 (-20)
18. CS Florești 23  0  1  22 10-134 1  (-32)
* Echipa Petrolul Teleajen – penalizată de către FRF cu 2
puncte;
** Clasamentul include rezultatele etapei a XXIII-a,
neomologate.
Sursa: Ziarul
Prahova