Surprizele returului: FC Snagov și CS Otopeni

07 Apr. 2011, 19:13 Analize

Etapa cu numărul 20 a Ligii a II-a a reprezentat și a cincea
etapă din acest retur, motiv îndeajuns să tragem o linie și să ne
jucăm puțin cu cifrele. Returul ne-a adus destule surprize așa cum
veți vedea și în clasamentul acestor etape disputate până acum.
Prezența Ceahlăului pe primul loc nu surprinde pe nimeni, cu atât
mai mult cu cât au un procentaj 100%, dar și un meci amânat, cel cu
FC Botoșani. În schimb, revelațiile returului sunt de departe două
dintre ilfovenele seriei: FC Snagov și CS Otopeni. Prima a urcat
șapte locuri de la finalul turului (de pe 12 pe 5), în timp ce a
doua a urcat „doar” cinci (de pe 9 pe 4)

În cazul primei echipe, revenirea lui Laurențiu Reghecampf după
mini-aventura la Craiova se pare că a fost de bun augur. Patru
victorii consecutive, venite după un usturător 0-4 la Piatra Neamț,
au dus echipa în postura de lider al returului la egalitate cu
nemțenii și vecinii de județ de la Otopeni. Snagovul a trecut și
peste plecarea căpitanului Al. Radu, înlocuit cu destul de mult
succes de fratele lui Viorel Dinu I, Cristi Dinu, adus de la CS
Tunari. Un alt secret al revirimentului ilfovean pare să fie și
renașterea lui Cristian Cristea, care și-a adus aminte că a fost
internațional de juniori și a spart gheața în retur cu patru goluri
în patru meciuri!. Să mai amintim și de revenirea veteranului
Viorel Dinu (I), mijlocașul de 32 de ani și jumătate trecându-și
deja numele pe lista marcatorilor cu două reușite.

Catalizatorul
Manea

Trecând la CS Otopeni, forma excelentă din
retur se bazează în principal pe revenirea lui Florin Manea (foto
mic), refăcut după accidentarea din prima etapă a campionatului, în
meciul cu Steaua II. Mijlocașul ofensiv al Otopeniului a fost
responsabil cu primele două victorii ale returului, marcând toate
golurile (trei la număr) din aceste meciuri, iar loviturile sale
libere seamănă din nou panică printre portari. Elevii lui Tudorel
Dumitru au știut să treacă peste eșecul cu Snagov și au mai adunat
două victorii muncite, cu Farul (3-2) și Viitorul (2-1). La
plusuri, ar mai trebuie trecute și aducerea unor jucători cu
experiență pentru acoperirea găurilor din lot, cum ar fi G. Ghiță,
Oltean, Mugurel Dedu sau Ad. Iordache, a căror prezență pe teren a
adus un plus și în jocul echipei.

Marea dezamăgire: FC
Botoșani

Au existat și surprize neplăcute, cea mai mare (în opinia mea)
fiind FC Botoșani. Dacă înainte de startul returului se băteau cu
pumnii în piept, susținând că pot intra și în cărțile promovării
dacă decizia ca Săgeata să nu mai poată promova rămâne în picioare,
botoșănenii au fost treziți la realitate foarte brutal. Un semnal
de alarmă l-a constituit eșecul de pe teren propriu cu Farul, scor
1-2, în care au bifat două eliminări. A urmat un brânci pe scări
dat de Snagov după un rușinos 1-4, cu încă doi eliminați. Ironia a
făcut ca ultimul eșec de o asemenea anvergură suferit în deplasare,
la o echipă mai slab cotată, a fost tot la Snagov în sezonul
2008-2009, un 3-7 de pomină.

După un nou eșec, un 0-2 cu Viitorul, a venit și prima victorie
pe acest an, un 2-1 în fața Astrei Giurgiu. Cam puțin pentru
pretențiile emise la început de retur. Plecarea golgheterului Ionuț
Matei la Timișoara pare că a dereglat mecanismul echipei, în
condițiile în care înlocuitorii lui aduși în iarnă (Pălimaru și
Patrichi) au marcat împreună doar un gol în patru meciuri. Să vă
spun că urmează și o restanță cu Ceahlăul, care se anunță
aducătoare de noi dureri de cap?

Că v-am plictisit destul cu vorba aveți mai jos câteva cifre
interesante din acest retur, precum și clasamentul complet al celor
cinci etape scurse din seria I, cu mențiunea că mai este un meci de
jucat, FC Botoșani – Ceahlăul, amânat din cauza epidemiei de vărsat
de vânt din lotul nemțean.

CIFRELE
RETURULUI

* Ceahlăul este singura echipă cu procentaj maxim până acum: 4
meciuri, 4 victorii

* Trei echipe nu au cunoscut gustul victoriei în retur: Dunărea
Galați, Steaua II și Juventus București

* Cinci echipe nu au făcut niciun egal în retur: Ceahlăul, FC
Snagov, CS Otopeni, Delta Tulcea și FC Botoșani

* Nemțenii au cel mai bun atac cu 14 goluri în 4 meciuri, o
medie de 3,5 goluri pe meci

* Cel mai slab atac îl are Gloria Buzău cu un gol (?!) în cinci
meciuri

* Cea mai bună apărare o are Gloria Buzău cu 2 goluri în 5
meciuri. Tot două goluri au primit și nemțenii, dar în patru
meciuri

* Cele mai multe goluri primite le are Astra Giurgiu cu 10 în
cinci meciuri, dar ca medie cel mai prost stă Botoșaniul cu 2,25
goluri primite pe meci (9 goluri în 4 meciuri)

* Sorin Chițu este golgheterul returului cu șase reușite în
cinci meciuri

* CF Brăila a reușit incredibilul: prima victorie din campionat
și încă la un scor de neprezentare: 3-0 cu Steaua II

CLASAMENTUL
RETURULUI

1. Ceahlăul 4 4 0 0 14-2 12
2. CS Otopeni 5 4 0 1 8-5 12
3. FC Snagov 5 4 0 1 10-7 12
4. Concordia Chiajna 5 3 2 0 8-3 11
5. Săgeata Năvodari 5 3 1 1 9-6 10
6. Delta Tulcea 5 3 0 2 6-6 9
7. Dinamo II 5 2 1 2 5-5 7
8. Farul Constanța 5 2 1 2 7-9 7
9. Viitorul Constanța 5 1 2 2 4-4 5
10. Gloria Buzău 5 1 2 2 1-2 5
11. CF Brăila 5 1 1 3 4-5 4
12. Astra Giurgiu 5 1 1 3 6-10 4
13. Dunărea Galați 5 0 3 2 4-7 3
14. Steaua II 5 0 3 2 4-8 3
15. FC Botoșani 4 1 0 3 4-9 3
16. Juventus București 5 0 1 4 3-9 1

Articol de Mihai Andrieș /
Ligile
Inferioare

07 Apr. 2011, 19:13 Analize
Pe aceeași temă