Managerul general al clubului FC Petrolul Ploiești, Valeriu
Răchită, a ținut să facă, astăzi, următoarea precizare legată de
prezența sa la conferințele de presă organizate la finalul
partidelor de campionat.
„Decizia de a nu participa la ultimele două
conferințe a fost luată pe fondul unei stări medicale pe care am
acuzat-o atât după întâlnirea de la Alba Iulia, cât și după cea de
acasă, cu UTA Arad, stare influențată de desfășurarea ostilităților
din teren. Îmi cer scuze dacă s-a considerat faptul că, în urma
acestei măsuri, reprezentanții mass-media și, implicit, suporterii
echipei n-au avut acces la informațiile care îi interesau. De la
următorul joc voi onora toate invitațiile pentru participarea la
conferințele de presă organizate la finalul meciurilor de
campionat”, a precizat Valeriu Răchită.
Cantonament înaintea
meciului de la Pitești
Petrolistii vor intra, astăzi, în cantonament, la Crângul lui
Bot, urmând ca, mâine seară, să facă deplasarea spre Pitești, în
vederea partidei de sâmbătă, cu FC Argeș. Pentru acest joc, Vivi
Răchită are o singură problemă de efectiv, Alexandru Buhuși fiind
suspendat ca urmare a cartonasului roșu primit în întâlnirea cu UTA
Arad.
În rest, tot lotul este valid, iar „lupii” vizează un rezultat
bun, care să le consolideze poziția în lupta pentru promovare.
Partida dintre FC Argeș Pitești și FC Petrolul se va disputa
sâmbătă, de la ora 11.00, și va fi condusă de o brigadă alcătuită
din Florin Miron (București) – Vladimir Urzică (Piatra Neamț) și
Stelian Slabu (Brașov), observatori din partea FRF fiind desemnați
Laurențiu Vărgatu (Brăila) și Florin Mierea (Timișoara).
Așteaptă
licența
Ieri, reprezenantul clubului Petrolul, secretarul general
Valentin Mateescu, s-a prezentat la Federația Română de Fotbal,
departamentul „Licențiere”, cu actele divizionarei secunde
ploieștene necesare obținerii licenței de club profesionist, pentru
sezonul viitor. Clubul Petrolul a fost solicitat să facă acest
dosar, prin prisma poziției ocupate în clasament, în iarnă, primele
cinci clasate din fiecare serie de Liga a II-a fiind obligate să
depună dosarele de licențiere, pentru a avea drept de a juca în
Liga I în cazul promovării. Peste câteva săptămâni,
reprezentanții clubului SC FC Petrolul vor fi convocați la o primă
ședință de analizare a actelor depuse și eventuale lămuriri. De
menționat că, din această vară, FRF dorește ca licențierea să se
extindă și la nivelul eșalonului secund. (Marian
DIMA)
Sursa: fcpetrolul.ro