FC Farul Constanța a susținut, azi, o conferință de presă în
care au fost prezentați și cei șase jucători aduși în această
iarnă. Alături de tehnicianul Gheorghe Butoiu și președintele
clubului, Marian Diaconescu, au venit: Radu Păduraru, Constantin
Borza, Ștefan Ciobanu, Radu Sascău, Robert Stăncioiu și Cezar
Paraschiv.
Pentru suporterii echipei de pe litoral, numele lui Ștefan Ciobanu
nu este necunoscut. Acesta se află la a treia sa perioadă șa Farul
și, după cum spune, dorește să își încheie cariera la Constanța.
„Am venit pentru a trei oară la Constanța. Se pare că soarta și
destinul meu este să îmi închei cariera printre marinari. Mai mult,
sper ca, în cazul în care fiul meu va deveni fotbalist, să joace și
el pentru Farul”, a declarat atacantul constănțean care a mai spus:
„Nu am un obiectiv pentru retur, dar sper să înscriu mai multe
goluri decât în tur când am marcat pentru Delta Tulcea de 9
ori”.
Despre campania de achiziții, tehnicianul constănțean Gheorghe
Butoiu a spus: „În mare parte sunt mulțumit de lot. Față de startul
campionatului nu mai sunt 14 jucători. Din cei care au plecat doar
4 sau cinci erau de valoare, restul erau doar la număr. Am decis să
nu mai aducem jucătoi doar pentru a fi mulți ci am ales să
transferăm puțini și buni”
Sursa: Observator.ro