Visul lui Cristi Vlad: „Să mai joc o dată cu Petrolul în Liga 1 și, apoi, pot să mă las”

Side, vineri seară. O cină un pic aparte. „Lupii” îi cântă „La
Mulți Ani” lui Cristi Vlad, „căpitanul” ce tocmai a bifat borna cu
numărul 34. O zi mai târziu, pe unul dintre fotoliile imensei
recepții de la „Pegasos World Hotel”, Cristi vorbește despre
prezentul și viitorul său la Petrolul. Despre promovare, evident,
și despre cum visează să-și încheie cariera de jucător.

– Cristi, mai ții minte câte zile de naștere ai prins în
cantonament?
Cristi Vlad: Chiar nu le mai știu numărul. Însă, eu am o vorbă:
atât timp cât îmi petrec ziua de naștere prin cantonament înseamna
că e bine. Adică mai pot să joc fotbal.
– Cum te simți la 34 de ani?
C.V.: Chiar mă gândeam, într-o seară, cât de repede a trecut
timpul! Bine, din punct de vedere fizic e normal ca, la 34 de ani,
sa nu te mai simți ca la 23-24. Dar încă pot scoate timpii pe care
îi cere Vivi, așa că eu zic că e bine.
– Cât simți că mai poți să joci?
C.V.: Asta depinde de mai multe chestii. În primul rând vreau
să fiu sănătos, apoi mai vedem. Sincer, sper din tot sufletul să
mai joc cel puțin un an.
– Te gândești la momentul în care va trebui să agăți
ghetele în cui?
C.V.: Mă gândesc și la asta, dar mai mult la cum o să mă simt
atunci, în momentul acela, nu neapărat la ce am să fac după. Sunt
învățat cu stilul ăsta de viață, cu programul acesta, cu
cantonamentele, iar în prima zi în care nu o să-mi mai fac geanta
ca să plec la antrenament cred că o să-mi fie extrem de greu. Am
mai vorbit cu băieți care s-au lăsat și mi-au spus să încerc să joc
cât mai mult, pentru că apoi o să-mi fie foarte greu. Aș vrea să
mai joc un an, sau măcar să fiu acolo, lângă echipă, în Liga I, să
încerc să le împărtășesc celorlalți din experiența mea și să-i fac
să înțeleagă spiritul Petrolului pe cei care vin aici din altă
parte.
– După ce o să-ți „agăți ghetele în cui”, te vezi tot
aproape de iarbă sau în birouri?
C.V.: Nu știu, nu m-am gândit. Știu doar că sunt dispus să ajut
echipa din orice poziție.
– Ți-ar plăcea să fii antrenor?
C.V.: Fac școala de antrenori, dar e grea meseria asta! Trebuie
să strunești 20 și ceva de jucători, 20 și ceva de caractere…
Nici mie nu-mi convenea întotdeauna să fac ce-mi spunea antrenorul,
dar asta e, în meseria asta sunt două reguli pe care trebuie să le
respecți. Regula numărul unu spune că „antrenorul are întotdeauna
dreptate”, iar regula numărul doi că, „atunci când antrenorul nu
are dreptate, se aplică prima regulă”. Asta am învățat-o de la
„Hala” (n.r. – Florin Halagian), atunci când l-am avut antrenor la
Pitești.

„Lumea nu
mai are răbdare. Trebuie să promovăm!”

– Hai să ne întoarcem la prezent. Cum ți se pare stagiul
din Antalya?
C.V.: E foarte bine venit. Întâlnim echipe puternice, cu un
stil de joc bazat pe luptă, pe forță, și mă gândesc că asta ne va
prinde foarte bine pentru meciurile din campionat. Vor fi formații
care vor veni să se apere, știu că n-am mai pierdut de mult acasă
și vor vrea să ne încurce.
– Chiar, cum vezi lupta din retur?
C.V.: Sunt optimist și foarte încrezător în șansele noastre.
După părerea mea, dacă vom câștiga toate meciurile de pe teren
propriu și aducem și ceva puncte de afară, atunci n-avem cum să
ratăm promovarea. Cum am spus, noi suntem foarte puternici
acasă.
– După ce ai văzut în tur, cu cine credeți că vă bateți la
promovare?
C.V.: O echipă bine organizată mi s-a părut Voința Sibiu. În
rest, nu pot să spun că m-a impresionat cineva sau că am pierdut
vreun meci pentru că adversarul a jucat mai bine ca noi. Poate
Slatina, să zicem, ne-a bătut pe un joc mai bun al lor, la acel
moment. Dar în rest… La Iași, dacă ne aducem aminte, am luat
niște goluri pe greșelile noastre. La Mioveni nu mai zic, plus că a
fost șutul în bară a lui Gafița, la 0-1, și – dacă se făcea 1-1 –
probabil că se schimba soarta jocului. La Sibiu, la fel, a avut
șansă Daniel Stan, de la un metru și jumătate, să dea gol cu
capul… A ratat, altfel, cine știe?, poate reveneam și chiar
câștigam. Fiecare meci a avut o istorie a lui aparte. Dar în retur,
mai ales acasă, sunt convins că o să fie cu totul
altceva.
– Vivi Răchită e convins că veți promova. Simțiți și voi
același lucru?
C.V.: Îți dai seama că asta ne dorim cu toții, să ajungem în
primul eșalon. Dar, vorba unui vechi antrenor, de când eram eu
copil: „fotbalul e rotund”! Noi suntem pregătiți să dăm totul ca să
ne atingem obiectivul.
– Simți că există o presiune mare asupra voastră ca să vă
atingeți obiectivul?
C.V: Presiune simți atunci când ai probleme acasă sau mai știu
eu ce alte necazuri. Bine, e normal să fie o oarecare presiune,
pentru că – sunt conștient de asta – nu mai are nimeni răbdare. E
firesc să fie așa, pentru că sunt atâția ani de când Ploieștiul nu
mai are o echipă în Liga I. Și aici vorbesc despre Petrolul, pentru
că, după părerea mea, aceasta este echipa care reprezintă cu
adevărat Ploieștiul. Iar noi, cei care suntem crescuți aici, trăind
în orașul ăsta, ne dăm seama că lumea nu mai poate să aștepte. Și
cei nou-veniți trebuie să conștientizeze treaba aceasta, să fie
convinși că Ploieștiul este un oraș în care suporterii cunosc
fotbal.

„Pe noul
Ilie Oană va fi o atmosferă de vis”

– Promovarea ar fi o încununare a carierei tale. Pentru că,
vrei, nu vrei, la 34 de ani, trebuie să te gândești că te apropii,
încet-încet, de finalul activității de jucător…
C.V.: Ar fi o mare fericire, în primul rând. Până la urmă,
pentru asta m-am întors. Mi-a plăcut proiectul pe care mi l-a
prezentat Vivi acum patru ani și am marșat imediat pe ideea
aceasta. A fost ce a fost și cu CSM FC Ploiești, unde s-a luat o
echipă din Divizia C și, în doi ani, a ajuns în primul eșalon. Și
acolo, chiar dacă nu jucam sub denumirea de Petrolul, eu am simțit
întodeauna că evoluez pentru Petrolul, mai ales că am avut
suporterii lângă noi. Să dea Dumnezeu să promovăm! Pentru mine ar
fi mai mare durerea să nu reușim, decât bucuria să promovăm. Mă
gândesc la oamenii din Ploiești… Am văzut suporteri, după meciul
de la Mioveni, oameni în toată firea, care efectiv plângeau, iar
asta m-a impresionat. Pentru cineva care vine din altă parte poate
nu e chiar atât de impresionant, dar eu, ca ploieștean, simt cu
totul altceva.
– Cu siguranță vrei să mai joci în Liga I…
C.V.: Asta chiar ar fi o încununare a carierei mele. Mi-aș dori
să mai joc măcar 10 minute, cu Petrolul, în primul eșalon și pe
noul stadion. Sunt convins că va fi o arenă excelentă, iar
atmosfera – una de vis. Și sunt sigur că, dacă promovăm, la primul
meci de acasă, indiferent cu cine am juca, stadionul va fi
arhiplin, pentru că lumea duce dorul meciurilor de prima ligă. Eu
aș aduce-o și pe mama la o asemenea partidă și probabil că multă
lume gândește la fel.
– De care moment trăit la Petrolul îți aduci aminte cel mai
mult cu plăcere?
C.V.: Cred că de victoriile pe care le-am obținut contra
Stelei, 5-1, la Ploiești, și 4-1 – în Ghencea. La partida din
deplasare, îmi aduc aminte că ne uitam, în timpul meciului, pe
tabela aia din Ghencea, vedeam Steaua – Petrolul 1-4 și nu ne venea
să credem că e real…Dar, astea sunt amintiri. Acum trebuie să
privim spre viitor.
– În afară de Petrolul, unde te-ai simțit cel mai bine ca
jucător?
C.V.: La Urziceni m-am simțit bine. Am reușit o promovare, am
jucat în prima ligă, plus că eram și aproape de casă. Dar, ce să
zic?, peste tot pe unde am fost am încercat să-mi fac treaba cât
mai bine. Că, fotbalistic, am mai greșit, asta e
altceva.
– Și la polul opus?
C.V.: Când am jucat la FC Argeș. Nu știu de ce, dar acolo n-am
reușit să mă adaptez și asta s-a văzut și în jocul meu. Poate unde
l-am prins și pe domn’ profesor Halagian, cu stilul său mai de
armată… Dar, înainte de asta, Dinamo a fost cea mai mare greșeală
a carierei mele. Nu vreau să povestesc cum am ajuns acolo, pentru
că au trecut atâția ani de atunci și nu are rost să mai „dezgrop
morții”.
– Băiatul? Crezi că o să-ți calce pe urme?
C.V.: Și acesta e un vis al meu, ca – la ultimul meci de acasă,
cel cu Râmnicu Vâlcea – să-l iau cu mine pe teren și să sărbătorim
împreună promovarea. Am făcut asta și când eram la CSM, dar atunci
era prea mic, avea doar un an. Acum o să înțeleagă și el, cât de
cât, ce se întâmplă. Oricum, o să-i insuflu dragostea pentru
Petrolul. Sper să-i placă fotbalul și, ca orice părinte, mi-aș dori
să realizez prin el ce n-am putut eu să fac în carieră.

Sursa: Republicanul