Alro, eșec la scor cu Lugano

Marius ANGHEL 11 Feb. 2011, 13:16 Pregătiri, amicale
Alro,** eșec la scor cu Lugano

Formația slătineană a pierdut, ieri
după-amiază, ultimul amical disputat în cadrul cantonamentului
centralizat din Antalya. Deși au condus pe tabelă prin golul
înscris de Anghelina, elevii antrenorului Corneliu Papură s-au
înclinat la final cu 1-4 în fața echipei elvețiene FC Lugano.

Programat inițial în compania
coreenilor de la Gangwon, al treilea amical susținut în Turcia a
adus aluminiștilor un alt adversar. Fotbaliștii grupării de la
malul Oltului au întâlnit formația elvețiană de eșalon secund FC
Lugano, într-un joc în care „principalul” Papură a efectuat câteva
modificări în formula de start față de precedentele meciuri. Kalai,
Ghiță și Bârsan s-au regăsit în primul «unsprezece», iar slătinenii
au început bine partida, Anghelina deschizând scorul în minutul
6.

La jumătatea reprizei, echipa din
„Țara cantoanelor” a restabilit însă egalitatea, iar până la pauză
Alro i-a pierdut pe Sergiu Popescu și Quist, care au părăsit
terenul accidentați, în locul lor fiind introduși Badea și
Dumitra.

Cădere în repriza a
doua

Partea secundă a adus numeroase
modificări, dar și trei goluri în poarta slătineană, pe fondul unui
joc de slabă factură al formației aflate sub comanda lui Papură.
„În repriza a doua s-au făcut toate schimbările. N-am
jucat mai nimic. Am primit goluri în minutele 65, 85 și 90. A rulat
tot lotul și s-a întâmplat asta”
, a spus președintele
executiv al celor de la Alro, Jane Nițulescu.

Până la startul returului de
campionat, nou-promovata în eșalonul secund va continua seria
amicalelor iernii în țară, cu meciuri în care va întâlni echipele
Sportul Vișina Nouă, Dacia Mioveni, Juventus București și FC Piatra
Olt.

Alro Slatina:
Tătaru, Ghiță, Vișa, Kalai, Ghindeanu, Sergiu Popescu, Quist,
Precup, Eduard Stoica, Anghelina, Bârsan.

Quist și Sergiu
Popescu, „victimele” elvețienilor

Ultimul meci de verificare susținut
de Alro Slatina în Antalya a lăsat urmări în ceea ce privește
lotul. Mijlocașii grupării slătinene Cristopher Quist și Sergiu
Popescu s-au accidentat în confruntarea cu elvețienii de la FC
Lugano, aceștia fiind nevoiți să părăsească terenul în minutul
30.

Antrenorul grupării slătinene,
Corneliu Papură, a apelat în schimb la serviciile lui Kalai și
Bârsan, jucătorii veniți după o accidentare mai veche.

Astăzi se întorc
acasă

Plecată spre Antalya pe 31
ianuarie, echipa de eșalon secund Alro Slatina încheie astăzi
stagiul de pregătire centralizată al acestei pauze
competiționale.

Două antrenamente pe zi, în care
s-a lucrat atât latura fizică, dar și cea tehnico-tactică, precum
și trei jocuri amicale disputate în compania unor formații aflate
în zonă, acesta a fost programul elevilor lui Corneliu Papură în
cantonamentul desfășurat în stațiunea Belek. Aluminiștii revin în
țară în week-end, urmând ca până la startul returului de campionat
pregătirile să aibă loc la malul Oltului.

„Lotul pleacă mâine
(azi-n.r.) din Turcia. Vor ajunge acasă sâmbătă”
, a
precizat președintele executiv al grupării slătinene, Jane
Nițulescu.

În perioada rămasă până la
începerea stagiunii de primăvară, Alro va susține patru partide de
verificare, prima dintre acestea fiind programată joi, 17
februarie, în compania echipei de Liga a III-a Sportul Vișina
Nouă.

Sursa: gazetanoua.ro

Marius ANGHEL 11 Feb. 2011, 13:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă