„Am fost omul Stelei, nu al lui Pițurcă”

Andries Mihai Marius 29 Jan. 2011, 10:23 Juniori

„Am crezut în proiectul lui Pițurcă”, așa a
fost Majearu ademenit să revină la Steaua! A revenit, însă nu a
stat decât câteva luni, întrucât joi seară Consiliul de
Administrație a hotărât să disponibilizeze mai mulți antrenori.
Țiți Dumitriu, Majearu, Aelenei, Sătmăreanu, Sameș și Sandu Troi au
semnat ieri rezilierea contractelor.

Domnule Majearu, cum ați primit vestea că sunteți
concediat?

Păi, joi seară mi s-a transmis să merg până la birou să semnez
ceva, dar le-am spus că nu am timp, că aveam antrenament.
Ieri-dimineață, când m-am dus la club, la secretariat ne aștepta o
fată cu o foaie… Oricum, am citit și la voi în ziar că m-au sunat
mai mulți colegi să ne spună, dar nu am crezut.

Și?
(oftează) Și m-a pus să semnez că sunt dat afară. Am semnat și asta
a fost… Ce pot eu acum să fac? Pot să mai zic ceva? O să îmi caut
de lucru, deși e destul de greu.

„Un șut
în fund e un pas înainte”

Vă așteptați să fiți demis?
Da, pe cuvânt! Imediat după ce a plecat Pițurcă de la Steaua și mai
ales că la club era o atmosferă tensionată, am început să bănuiesc
că voi fi dat afară. Dar, acum să te întreb eu pe tine? M-au acuzat
că sunt omul lui Piți, nu? Păi, după ce a plecat Piți de la Steaua?
Omul cui am fost? Nu am fost omul Stelei? În fine… Ce să mai
comentez, sunt destul de necăjit!

Dar care au fost criteriile după care s-au
ales?

Habar nu am. Cine poate ști? Consiliul de Administrație așa a
decis, că vezi domle’ sunt restructurări și că așa trebuie să le
privim. Știi cum e, un șut în fund e un pas înainte. Când am venit
aici, am crezut în acest proiect, am crezut că proiectul va fi de
durată și că vom face treabă, dar m-am înșelat. Mi s-a motivat că
asta-i viața, că peste tot în România se fac concedieri și că nu au
ce să-mi facă.

„Duckadam n-are putere”

Poate vă ajută domnul Duckadam…
Nu am apucat să vorbesc cu el. Și ce să-i spun? Că am fost dat
afară? Oricum, el nu are nicio putere să facă ceva pentru mine.

Credeți că vă veți mai putea întoarce în
Ghencea?

Sunt șanse mici, nu prea cred. După ce s-a întâmplat acum, e greu…
Practic, ne-au transmis: „Plecați de-aici”, iar acum eu să mă
întorc? Cam greu, nu crezi? Asta e viața, găsim altceva.

Cine e
Lajoș Sătmăreanu

fost fundaș dreapta
fost internațional stelist care a făcut parte din echipa națională
la CM din 1970
a adunat 44 de selecții la echipa națională
a jucat 10 ani la Steaua între 1965-1975

Cine e
Mihail Majearu

fost mijlocaș central
a evoluat 7 ani la Steaua în echipa de aur din anii 80, marcând 32
de goluri
a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986

Cine e
Vasile Aelenei

fost mijlocaș
a jucat 11 ani pentru Steaua pentru care a marcat 20 de
goluri

Cine e Radu Troi

fost atacant
a înscris 17 goluri pentru roș-albaștri în cei patru ani cât a
evoluat la Steaua
a adunat 16 selecții la echipa națională

Cine e Ștefan Sameș

fost fundaș central
a strâns 274 de meciuri la Steaua și a marcat 20 de goluri pentru
această echipă
a fost selecționat de 47 de ori la echipa națională, pentru care a
și marcat trei goluri

articol scris de Bogdan
Steriopol

Andries Mihai Marius 29 Jan. 2011, 10:23 Juniori
Pe aceeași temă