Reunire în ceață sub Măgură

Reunire în ceață** sub Măgură

Multă ceață sub Măgură marți dimineața, când lotul Silvaniei
trebuia să se reunească în vederea pregătirii returului de
campionat. Decizia principalului finanțator – Mitică Ardelean, de a
renunța la susținerea financiară, apasă foarte greu la Șimleu
Silvaniei.

Președintele Ioan Gurzău este printre puținii care se zbate
precum peștele pe uscat, pentru căutarea unor soluții care să
permită continuarea parcursului în eșalonul secund. Până atunci,
însă, fotbaliștii au fost anunțați că trebuie să rămână în
stand-by, sigur, e vorba despre cei 10-11 jucători, care au mai
rămas în lot. Gurzău a ținut să mai facă o precizare importantă,
privind reprezentanta Sălajului în Liga a II-a „Nu știu
câte echipe se pot mândri că au vândut atâția jucători, deși are un
buget atât de mic. Noi avem probleme tocmai acum, când avem atâția
bani de încasat”
, s-a întrebat retoric șeful
grupării.


Vezi pe Sportul Sălăjean ce sume trebuie să încaseze FC
Silvania

Trebuie remarcat faptul că, la Șimleu Silvaniei, de când s-a
promovat în Liga a II-a, doar o singură dată nu au existat discuții
privind retragerea echipei din competiție. Se întâmpla asta în
iarna trecută, după un parcurs bun al echipei pregătite atunci de
Dacian Nastai. În rest, orice pregătire pentru tur sau retur a
început cu întârziere, după ce s-a luat în calcul retragerea din
campionat sau chiar neînscrierea în Liga a II-a, cum s-a întâmplat
imediat după câștigarea barajului de promovare.

Pe aceeași temă