FRF pune la cale o strategie inedită. Se caută juniori sub 19
ani în țările cu fotbal dezvoltat pentru a fi „importați” pentru
echipele naționale ale României!
„Am vorbit pe această temă cu Belodedici. L-am mandatat să
ia legătura cu foști internaționali stabiliți în Spania, Germania,
Franța sau alte țări cu fotbal de valoare. Aceștia vor colabora cu
federația în sensul identificării unor tinere talente care să aibă
legătură cu România. Cum e, de pildă, Dumitru Cardoso, dar pe care
să zicem că l-am fi descoperit noi pe la 19 ani. Dacă unul dintre
părinți e român sau există o situație care să permită
naturalizarea, le vom propune să joace pentru selecționata de
juniori”, ne-a dezvăluit Mircea Sandu.
Gâlcă și
Craioveanu pe post de scouteri
Președintele FRF spune că, în Spania, foștii tricolori Gâlcă și
Craioveanu fac deja acest lucru pentru federația noastră.
„Au fost contactați de Belo, care caută deja în Spania
tinere talente. Sper să vină cu propuneri interesante în curând.
Vreau ca această strategie să dea roade, pentru că sunt mulți
tineri fotbaliști de origine română. Ar fi un mare câștig,
deoarece, fiind crescuți într-un mediu occidental, vin și cu altă
mentalitate”. La rândul său, Lucian Burchel, principalul
„beneficiar”, ca selecționer la U19, spune că orice descoperire de
noi jucători atrage imediat chemarea la un trial. „Îl vedem
la joc și, dacă ne place, rămâne la lot. Un astfel de jucător poate
deveni, în timp, titular de bază la națională”.
Vom
avea „stranieri” la CE U19!
La naționala U 19, condusă de Lucian Burchel, există deja patru
fotbaliști „importați”. Este vorba de doi juniori care joacă la
Honved și de alți doi găsiți în Germania. Sergiu Moga și Sebastian
Remeș sunt doi băieți români care evoluează la echipa de juniori U
19 a lui Honved. Ei fac parte chiar din generația care va participa
în vara acestui an la turneul final al Campionatului European U 19,
organizat de România pe stadioane din județul Ilfov. Din aceeași
generație fac parte și alți doi juniori găsiți în Germania. Este
vorba de Raul Guzu, de la Paderborn 07, și Patrick Valet, de la
Inglestadt.
Raul Guzu
e cel mai promițător
Dintre cei patru, Raul Guzu este cel mai promițător. Joacă
fundaș central și se anunță a fi un fotbalist de mare viitor.
Acesta a fost descoperit de Cătălin Parfene, cel însărcinat la FRF
cu identificarea prin mijloace media a tinerilor fotbaliști de
origine română. „Mai sunt încă mulți copii în străinătate
care au măcar un părinte român și care pot fi aduși să joace pentru
noi. I-am găsit la diverse categorii de vârstă”, explică
Parfene.
Un
jurnalist pe post de scouter
Federația a angajat special un om pentru identificarea de tineri
fotbaliști la echipe din alte țări. Este vorba de un jurnalist care
până să ajungă la FRF a făcut parte din redacția ProSport. Acesta
se numește Cătălin Parfene și a fost redactor al Secției de fotbal
internațional a ProSport, fiind un
bun cunoscător al fotbalului european. Activitatea de copii și
juniori de la FRF este coordonată în continuare de fostul
internațional Miodrag Belodedici.
„Obiectivul selecționatei U19 la turneul final al CE de anul
viitor este clasarea între primele patru echipe” Mircea Sandu,
președinte FRF
articol scris de Doru
Gheorghiu și Costin Negraru