„Mai joc doi, trei ani, apoi mă apuc serios de
antrenorat”, spune Dan Alexa. Căpitanul timișorenilor
are și un plan de rezervă, în cazul în care meseria de tehnician
nu-i va da satisfacții maxime.
Va rămâne tot în fenomen, însă nu ca jucător sau antrenor, ci ca
patron. Și asta pentru că de aproape doi ani mijlocașul finanțează
o echipă din zona sa natală.
„Împreună cu primarul am decis să facem ceva pentru fotbalul din
Caransebeș, așa că am înființat echipa SC Scorilo, care acum a
ajuns în liga a treia sub titulatura de Scorilo Autocatania. Am
luat totul de la zero și am investit destul de mulți
bani”, a povestit Alexa.
Căpitanul echipei de pe Bega susține că bugetul pe care-l avea
alocat pentru echipă a fost depășit cu mult în momentul în care
proiectul său a prins contur: „Socotelile de pe hârtie
nu s-au mai potrivit cu cele reale. Nu știu exact câți bani am
băgat, însă cred că este vorba de câteva sute de mii de
euro”.
Criza financiară l-a atins și pe fostul dinamovist, care nu-și mai
permite acum să investească la echipă sume mari: „Anul
acesta am ajutat clubul mai mult cu sfaturi, cu unele idei… Nu
mi-am mai permis să dau banii de care era nevoie. Sper să treacă
această criză cât mai repede, să revină lucrurile la
normal”.
După ce va încheia conturile cu fotbalul ca jucător, Alexa vrea să
treacă pe banca tehnică. „Acum am carnet de antrenor A,
pot fi principal și în Liga 1, însă doar dacă alături de mine stă
un posesor de licență Pro. Voi începe și eu anul viitor cursurile
să-mi iau atestatul, să nu mai am niciun fel de
problemă”, a dezvăluit „Chirurgul”.
Acesta plănuiește să-i calce pe urme lui Cosmin Contra:
„Aș vrea să-mi încep cariera de antrenor la nivel
înalt, așa cum a făcut-o și «Guriță». Am stat mult de vorbă cu el
despre viitor și am realizat că avem multe idei
comune”.
sursa: Adevărul