Gloria, licențiată în remize

Fechita Bogdan-Andrei 05 Dec. 2010, 15:11 Campionat

Pe un teren plin de băltoace din
cauza ploii care a căzut necontenit sâmbătă, Gloria Buzău și
Juventus București și-au dat întâlnire pentru ultimul duel din
turul acestei ediții de campionat. Deși dorea cu orice preț să
încheie anul cu o victorie, mai ales că evolua în fața propriilor
suporteri, echipa din Crâng a trebuit să se mulțumească până la
urmă doar cu o remiză (2-2).

Una smulsă cu greu, la capătul unui
meci dominat în mare parte de oaspeți care la un moment dat au
condus cu 2-0. Bucureștenii au venit chitiți sănu plece cu mâna
goală din această deplasare, având în vedere situația delicată din
clasament și faptul că orice punct va cântări foarte mult când se
va trage linie. De partea cealaltă, jucătorii lui Mișu Ciobanu
sperau să se îndepărteze de zona periculoasă, iar vacanța să-i
prindă cu bani în buzunar.

Buzoienii și-au creat prima ocazie
prin Zuluf (’23), însă aceasta nu a mai putut controla balonul din
cauza unei băltoace și acțiunea a rămas astfel fără rezultat. Din
acel moment, formația din Colentina a pus treptat stăpânire pe joc,
reușind să creeze în mai multe rânduri pericol la poarta lui Budur,
pe care în finalul reprizei doar bara l-a salvat la șutul lui Nica
(’43).

La câteva minute după revenirea de
la cabine, Bratu (’53) a ținut cont de faptul că pe un astfel de
teren sunt indicate șuturile de la distanță și a pus în practică
teoria, învingându-l cu o torpilă de la 30 de metri pe
goalkeeper-ul buzoian.

La puțin timp după deschiderea
scorului, oaspeții au avut din nou motive să se îmbrățișeze. Asta
datorită aceluiași Bratu (’58), care a executat impecabil o
lovitură de la aproximativ 30 de metri, modificând pentru a doua
oară tabela.

Gloria Buzău nu a cedat, însă,
lupta și a regăsit resurse pentru a reveni. Semnalul l-a dat Prodan
(’63), acesta reducând din handicap după ce a fructificat cu latul
din zece metri centrarea lui Otvos. Gazdele au simțit că se poate
și au forțat egalarea pe care a reușit-o Zuluf (’73) în urma unei
lovituri libere de la marginea careului.

Tabela de marcaj a rămas
„înghețată” la 2-2 și astfel echipa buzoiană a înregistrat cea de-a
patra remiză consecutivă, elevii lui Ciobanu ratând, însă, primele
la pachet deoarece mai aveau nevoie de două puncte pentru atingerea
targetului.

„Rezultatul nu pot
spune că mă mulțumește pentru aspirațiile pe care le aveam îainte
de joc. În primul rând, vreau să-i felicit pe cei 22 de jucători și
ceilalți care au intrat pe parcursul partidei pentru faptul că au
rezistat în niște condiții total nepotrivite fotbalului. Este clar
că nu am reușit să ne adaptăm la suprafața de joc. Am avut foarte
mulți jucători care prin stilul lor de joc nu se potriveau cu
starea terenului. Dificultățile noastre sunt încă din perioada de
pregătire și s-au adunat la meciul acesta în mod special, ajungând
ca la finalul turului să folosim jucători care în mod normal nu ar
fi prins echipa. Aștia au fost și îi felicit încă o dată că au
reușit să revină de la 0-2.”
, a declarat antrenorul
Gloriei Buzău, Mihai Ciobanu.

„Sigur, dacă ținem cont
de faptul că este un punct luat în deplasare, putem spune că suntem
mulțumiți. După evoluția scorului și a jocului nu ne mulțumește,
însă, mai ales că la un moment dat am avut meciul în mână,
conducând cu 2-0. Ne-am trezit prea devreme învingători, iar
fotbalul nu iartă și s-a văzut asta. Jocul a fost influențat și de
factori externi care au perturbat buna desfășurare a partidei. Cele
două echipe nu au putut să își arate adevărata lor valoare pe un
asemenea teren.”
, a afirmat și antrenorul echipei
Juventus, Vasile Radu.

Articol scris de Adi
Soare

Fechita Bogdan-Andrei 05 Dec. 2010, 15:11 Campionat
Pe aceeași temă