Nemulțumit de rezultatul de la Sibiu, unde Poli a cedat cu 1-2,
președintele grupării din Copou, Grigore Sichitiu, se declară
totuși satisfăcut de modul cum au jucat elevii lui Adrian Falub.
Sichitiu consideră că Poli a făcut pe malurile Cibinului cel mai
bun meci din deplasare în acest sezon și vorbește chiar despre un
blestem pe teren străin, unde Poli nu a obținut decât patru puncte,
din care trei la masa verde.
„Exceptând jocul cu Mioveniul, care a fost unul
special, ținând cont de condițiile în care s-a disputat, am făcut
la Sibiu cel mai bun meci din deplasare din acest campionat. Am
început bine, am dominat, am și marcat, dar am luat goluri pe două
gafe individuale și am ratat nepermis. Parcă suntem blestemați să
nu batem pe nimeni în deplasare”, a spus
Sichitiu.
Acesta consideră că Poli păstrează șanse reale de promovare dacă
se va impune în ultimul meci al turului, cu UTA, de pe teren
propriu.
„Chiar dacă nu am câștigat decât patru puncte în
deplasare, vom păstra șanse la promovare în cazul în care vom bate
UTA, în ultimul meci din tur. Așa cum am spus și la debutul
campionatului, dacă vom termina turul la cinci-șase puncte distanță
de primele două locuri, obiectivul poate fi realizabil. Să nu uităm
că în retur jucăm acasă cu echipele pretendente la promovare,
Mioveniul, Sibiul, Bihorul, iar noi am demonstrat că în Copou
formăm una dintre cele mai redutabile echipe, până acum pierzând
doar două puncte. Avem nevoie de liniște în iarnă pentru a organiza
cât mai bine partea a doua a campionatului”, a
conchis oficialul din Copou.
articol scris de Narcis
Pohoață