Schimbări la vârf

Florin ALBOIU 03 Nov. 2010, 11:54 Stiri
Schimbări** la vârf

Într-o ședință extraordinară a Consiliului de Administrație de
la Conpet, s-a decis ca președintele clubului sportiv, Marcel
Boboc, care s-a pensionat, să fie înlocuit cu Radu Necșulescu,
acesta fiind noul președinte al CS Conpet! Necșulescu nu este
singura „noutate” din organigrama, interesantă fiind și apariția
unui nou contabil, în persoana lui Marius Bucuroiu, contabilul
clubului SC FC Petrolul, care se va ocupa (și) de finanțele
„transportatorilor”.

Echipa de fotbal a CS Conpet nu se mai regăsește de la „succesul
de răsunet” cu Chimia, bifând trei meciuri consecutive fără
victorie, în care a luat un singur punct, nemarcând niciun gol!
Printre cauze, obiective, s-ar putea afla și faptul că elevii lui
Silviu Dumitrescu trebuie să se antreneze la Băicoi, iar „naveta”
îi obosește.

Altfel, jucătorul Alexandru Puchea vrea să plece de la Strejnic,
după câteva luni în care a stat pe tușă, după ruptura de claviculă
suferită la un amical, din vară, cu Astra Giurgiu. Puchea nu a fost
angajat la Conpet, acesta fiind un capitol „sensibil”, iar acum
dorește să joace pentru AFC Filipești. Desigur, sunt 1000 de motive
ca acesta să primească acceptul clubului Conpet să meargă sub
comanda lui Dragoș Mihalache, caz pe tema căruia vom mai avea timp
să revenim.

Articol scris de Marian
DIMA

Florin ALBOIU 03 Nov. 2010, 11:54 Stiri
Pe aceeași temă