„Ne ajută mult că Ionuț Popa a ajuns la Mioveni”

Marius ANGHEL 27 Oct. 2010, 13:01 Seria 2

Înaintea ultimei ședințe de pregătire din cantonamentul de la
Câmpulung Moldovenesc, programată în această dimineață, Adrian
Falub, noul tehnician al divizionarei secunde de fotbal ACS MU
Poli, a tras deja primele concluzii, pe care i le-a și prezentat
finanțatorului Ionuț Negoiță. După antrenamentul de astăzi
fotbaliștii din Copou vor pleca spre Capitală, unde vor sta până
vineri la prânz și unde vor lucra la Complexul de la Mogoșoaia,
sosirea la Craiova, pentru meciul de sâmbătă, cu CFR, fiind
prevăzută pentru vineri seară.

Cel mai important motiv de bucurie al președintelui Negoiță este
însă acela că jucătorii sunt conduși acum de un antrenor care le
insuflă o stare de optimism și mai multă încredere în propriile
forțe. „Nu puteam urca în Liga I alături de un
tehnician care declara în presă că valoarea echipei este de
locurile 7-8, pentru că atunci chiar nu aveai ce să le mai
reproșezi fotbaliștilor când evoluția și rezultatul nu erau cele
dorite. Am aflat că s-a schimbat deja mentalitatea din vestiar,
părerea unanimă fiind aceea că lotul este destul de valoros pentru
a promova”
, ne-a declarat ieri omul de afaceri Ionuț
Negoiță.

Vestea că fostul antrenor principal din Copou a preluat imediat
după despărțirea de ACS MU Poli pe Dacia Mioveni, una dintre
contracandidatele ieșenilor la urcarea în elită, nu l-a surprins
prea mult pe președintele Comitetului Director, dar în mod cert i-a
oferit un motiv în plus de satisfacție. „Nu că nu ne
încurcă deloc plecarea domnului Popa la una dintre rivale, ci
dimpotrivă, chiar ne ajută. Păi ce a făcut la Iași în afară de a
aduce trei-patru jucători, dintre care însă doar unii s-au impus
prin forțele lor? Ceilalți, în schimb, jucau doar pentru că
veniseră dintr-o anumită direcție și mai mult încurcau, iar dacă în
iarnă ne-ar scăpa de ei fostul antrenor ne-ar face și mai mult
bine”
, a completat finanțatorul.

Negoiță este mulțumit că noul șef al băncii tehnice este încântat
de lotul găsit la Iași, Falub declarându-se mulțumit de valoarea
jucătorilor pe care îi conduce. Antrenorul s-a edificat în mare
asupra potențialului celor 24 de jucători deplasați în stagiul
montan care se încheie astăzi, dar a spus că va trage o concluzie
relevantă după două meciuri oficiale. „Era prea devreme
să fi pus deja etichete văzându-i doar la antrenamente. Mai
important mi se pare că a ajuns deja la concluzia că dispune de
fotbaliști buni, care mai pot crește până la sfârșitul
turului”
, a mai spus președintele ACS MU Poli,
încrezător că Iașul poate încheia prima parte a sezonului înaintea
actualei formații pregătite de Ionuț Popa.

„Starea de spirit de la echipă s-a schimbat mult după
plecarea domnului Popa, toată lumea crezând acum cu adevărat în
promovare. Mai mult, am chiar speranțe să terminăm turul înaintea
Mioveniului”
– Ionuț Negoiță, președinte ACS MU Poli
Iași.

„Tare m-aș mai bucura dacă fostul antrenor și-i va lua
în pauza competițională pe unii dintre fotbaliștii aduși în vară
din zona Ardealului și care evoluau, deși asta e un fel de a spune,
exclusiv pentru că fuseseră direcționați aici chiar de
el”
– Ionuț Negoiță

Sursa: Evenimentul

Marius ANGHEL 27 Oct. 2010, 13:01 Seria 2
Pe aceeași temă