Internaționalul Under 19 din Zăvoi, Petre Goge, a devenit
jucător liber de contract, după ce tatăl său a achitat clubului
vâlcean suma de 17.000 euro. Suspendat de CSM în primele trei etape
pentru că refuza să semneze contractul obligatoriu de la finalul
junioratului, Goge a primit actele și este liber să semneze cu
orice echipă.
Acum, tatăl lui Goge a preferat să achite din propriul buzunar
suma de 17.000 euro, pentru ca Petre să scape de contractul cu CSM.
„După ce au venit noii investitori, am fost chemat la
un joc școală, dar mi s-a oferit un salariu foarte mic, chiar sub
ce-mi dădea Primăria, nu puteam accepta. Tatăl meu a plătit suma de
transfer și acum sunt jucător liber, dar nu mă grăbesc să iau o
decizie. Mi-aș dori să plec în străinătate, dar să vedem dacă voi
reuși. Am discuții cu Ceahlăul, unde mă vrea domnul Marin Barbu,
dar mi-au propus un contract pe 5 ani, nu aș vrea să semnez pe o
perioadă atât de îndelungată. Altfel, mi-ar plăcea la Ceahlăul,
este o echipă care poate promova sezonul acesta, iar sezonul viitor
aș putea juca în Liga I” a spus Goge.
Articol scris de Adi
Georgescu