S-a stabilit programul turului în Alba!

09 Aug. 2010, 18:17 Ligi județene
S-a stabilit** programul turului în Alba!

Sâmbătă, cu ocazia Adunării
Generale Extraordinare a Asociației Județene de Fotbal Alba,
întâlnire desfășurată la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba
Iulia s-a stabilit calendarul competițional și modul de împerechere
a echipelor participante în fiecare competiție pentru sezonul
2010-2011, dar și noua siglă a AJF Alba.

Astfel, în prima etapă a Ligii a
IV-a (programată în 21/ 22 august), vor avea loc întâlnirile:
Olimpia Aiud – Performanța Alba Iulia, Europa Alba Iulia – Mureșul
Oarda de Jos, FC Cugir – Viitorul Sântimbru, Arieșul Apuseni Baia
de Arieș – CZ Zlatna (dacă aurarii vor juca în eșalonul terț, vor
fi substituiți de Recolta Galda de Jos), CS Ocna Mureș – Viitorul
Unirea, Perla Jidvei – Dalia Sport Daia Română, Cuprirom Abrud –
Rapid CFR Teiuș și CSO Cugir – Metalul Aiud.

Stagiunea de toamnă se va încheia
în 27 noiembrie, fără a fi prevăzute etape intermediare.

Record de echipe în
Campionatul Județean de Seniori!

Grație parteneriatului cu Consiliul Județean Alba, o colaborare în
urma căreia fotbalul din județ s-a dezvoltat în planul echipelor
angrenate în întreceri, la startul celui de-al cincilea eșalon
fotbalistic s-au aliniat un număr record de formații, cu opt mai
multe decât în precedentul sezon.

Cele 44 de combatante, între care
opt cluburi nou afiliate se vor duela în Campionatul Județean de
Seniori, întrecere ce va avea trei serii, două de câte 14 echipe,
respectiv una cu 16 participante (seria a doua). Runda inaugurală a
Campionatului Județean de Seniori, prevăzută a se disputa în 28/29
august, are în țintar următoarele întâlniri:

Seria 1: Dacia
Mihalț – Unirea Cergău, Progresul Fărău – Viitorul Biia, Langentahl
Valea Lungă – AS Pănade, Lendület Petrisat – AS Crăciunelu de Jos,
CIL Blaj – Spicul Bucerdea, Viitorul II Sântimbru – AS Cetatea
Cetatea de Baltă, Partizanii Sânmiclăuș – Avântul Sâncel;
Seria a 2-a: FC Andreas Alba Iulia – Recolta Galda
de Jos, FC Lopadea Nouă – Iezerul Ighiel, Spicul Livezile – CS
Zlatna II, Inter Ciugud – Del Dodo Alba Iulia, Fortuna Lunca
Mureșului – Decebal Cricău, Mureșul Gâmbaș – Șoimii Ciumbrud,
Voința Beldiu – Olimpic Berghin, Flamura Roșie Rădești – Mureșul
Drâmbar;
Seria a 3-a: Orient Blandiana – Colorado Șpring,
Mureșul Săliștea – AS Oarda de Jos, Mureșul Vințu de Jos – Energy
Cetate Câlnic, Sportul Pianu – Energia Săsciori, Hidromecanica
Șugag – AS Balomir Șibot, Sportul Sebeș – Viitorul Tărtăria,
Independența Cut – AS Pianu de Sus.

Sursa: ziarulunirea.ro

09 Aug. 2010, 18:17 Ligi județene
Pe aceeași temă