E oficial. Someșul Ileanda a dispărut de pe harta fotbalului
românesc. După îndelungi tratative, s-au pus bazele unei comasări
prin absorbție, iar gruparea de pe Someș va fi preluată de FC
Maramureș Universitar Baia Mare, un club nou și curat din punct de
vedere al datoriilor, spre deosebire de divizionara secundă, FC
Baia Mare. În cadrul acestei formațiuni, regăsim o mare parte din
acționarii lui FC Baia Mare, iar acest lucru ne face să credem că
noul club va fi varianta de rezervă pentru fotbalul maramureșean în
cazul în care vor renunța la locul din Liga a II-a. Acordul final
se va da după exact o săptămână, când se vor ști și numele
jucătorilor de la Someșul Ileanda care vor fi reținuți în lot.
„Conducătorii lui FC Maramureș Universitar Baia Mare au
venit cu oferta. Într-un fel, e o chestiune morală pentru cei 15
jucători băimăreni. Nu vreau să fiu răutăcios, însă dacă în Sălaj
nu s-a putut, am căutat continuitate în altă parte”,
ne-a mărturisit Marcel Popa, directorul executiv al defunctei
Someșul. Inițial, această procedură a fost înaintată celor de la
Spicu Mocira, dar rivalitățile au împiedicat finalizarea ei, astfel
că s-a ajuns la soluția Someșul Ileanda, care va dispărea astfel și
din Liga a IV-a.
Grigoriță Revnic părăsește lumea sportului
Un împătimit al sportului, în special al fotbalului, patronul din
ultimii ani ai grupării din Ileanda, este vorba despre Grigoriță
Revnic, a ieșit definitiv din fotbal, aceasta și după problemele
financiare cu care s-a confruntat în ultima perioadă. Ele s-au
răsfrâns și asupra jucătorilor, astfel că aceștia au de încasat
importante sume de bani. Conducerea FC Maramureș Universitar Baia
Mare i-a oferit o funcție lui Grigoriță Revnic, însă acesta a
refuzat-o, preferând să rămână în afara lumii sportului, cel puțin
deocamdată.
Jumătate din restanțe vor fi achitate
Jucătorii Someșului au un motiv de bucurie, după ce visul lor de a
juca într-un eșalon superior s-a spulberat. Astfel, după câteva
discuții, noul club este de acord cu plata a unui procent de 50%
din datoriile pe care Someșul le are către jucători. În schimb,
pentru cealaltă jumătate se caută soluții, însă mai mult ca sigur
ea nu va fi achitată.
Niciun sălăjean oprit în lot
Odată cu această absorbție, toți jucătorii echipei din Ileanda
aparțin în clipa de față de FC Maramureș Universitar Baia Mare,
însă doar cei băimăreni au șanse de continua în Liga a III-a.
Ceilalți, ne referim la sălăjeni, se văd nevoiți să-și caute alte
angajamente. „Jucătorii din Sălaj nu prezintă interes pentru noua
grupare și pot pleca la orice echipă. Eu am încercat să fac lobby
pentru o parte din ei chiar la FC Zalău, mai ales că acolo e nevoie
de jucători pe niște posturi pe care le-ar putea acoperi cu
jucătorii noștri sălăjeni, însă nu s-au arătat interesați”, a
precizat Marcel Popa.
Ștefan Colar se ocupă de viitorul fotbalului
maramureșean
Nici tânărul antrenor care a reușit promovarea din prima încercare,
este vorba de Ștefan Colar, nu și-a găsit un angajament la un nivel
superior, deși este un tehnician tânăr și plin de calități. În
aceste condiții, el își va continua munca la grupele de copii ale
lui FC Baia Mare și se va ocupa în paralel și de o echipă de fotbal
feminin. La un moment dat, a fost ofertat chiar de Spicu Mocira
pentru a evolua în Liga a III-a, însă nimic nu s-a parafat până în
clipa de față.
E dureros să vedem cum încă o echipă puternică dispare din peisajul
fotbalului sălăjean, chiar dacă la un moment dat, era asigurată din
toate punctele de vedere. Mai dureros este pentru jucători, care
s-au implicat trup și suflet și au reușit o promovare istorică, iar
acum, când ar trebui să-și încerce limitele, se văd nevoiți să o ia
de la capăt sau poate, pentru unii, a fost ultimul tren spre
fotbalul mare. Și de această dată, vorbele mari au luat-o înainte
faptelor, când, de fapt, ar trebui să fie exact invers.
Articol scris de Ciprian
PETRAN