S-a bătut palma cu Conpetul. În sezonul viitor, Petrolul va
organiza meciurile de pe teren propriu la Strejnic, în timp ce
stadionul „Ilie Oană” va fi reconstruit.
Lupii se mută la Strejnic. Cu speranța că exilul nu va dura prea
mult și că, la anul, pre vremea asta, vor putea reveni pe „Ilie
Oană”, gata construit și pregătit să primească echipa nou-promovată
în prima ligă. Acesta ar fi scenariul perfect pentru anul
competițional 2010-2011. Până la realizarea lui, lupii vor juca pe
stadionul Conpetului, acolo unde beneficiază de toate facilitățile
necesare, dar locația prezintă și un dezavantaj care însă nu ține
strict de buna activitate a echipei: numărul mic de locuri
disponibile în tribună, și anume 730, în condițiile în care numai
suporterii care stăteau la peluza stadionului „Ilie Oană” erau tot
cam atâția. Este însă o variantă de compromis forțată de
împrejurări și trebuie luată ca atare. O mică problemă ar fi faptul
că, potrivit programării făcute luni la FRF, atât Petrolul, cât și
Conpet vor juca pe teren propriu, la o zi distanță. Problemă, în
caz de precipitații importante, însă există chiar precedentul
stadionului Ilie Oană, când Petrolul „împărțea” terenul cu fosta
CSM FC Ploiești, când aceasta din urmă juca în Liga a III-a. Pentru
a disputa jocurile de pe teren propriu la Conpet, clubul Petrolul
va plăti o chirie.
De
vineri, în cantonament
Lupii pregătesc cea de-a doua „ieșire” a verii. Vineri, fotbaliștii
Petrolului vor pleca la Câmpulung Moldovenesc pentru un nou stagiu
de pregătire centralizată care va dura o săptămână. Sâmbătă este
programat primul amical al cantonamentului din nordul țării, la
Pașcani, în compania formației Poli Iași, retrogradată din prima
ligă și inclusă în seria paralelă. În ultima zi a cantonamentului,
lupii vor juca un alt amical, urmând să întâlnească Rapid CFR
Suceava, iar între aceste două partide de verificare vor mai fi
programate și alte teste, cu echipe din zonă. În ordine cronologică
însă, primul amical al lupilor va fi disputat mâine, pe „Ilie
Oană”, de la ora 11.00, în compania Chimiei Brazi.
Articol scris de Ciprian
Radu