Sâmbătă, 31 iulie, de la ora 17.30,
se vor disputa meciurile din cadrul fazei a doua a Cupei României,
ediția 2010 – 2011. Sănătatea Cluj va întâlni „colega” de serie,
Seso Câmpia Turzii, pe terenul din parcul „Iuliu Hațegan” din
orașul de pe Someș.
Din declarațiile venite din ambele
tabere se vede un interes major pentru depășirea aceste faze. Dacă
pentru „virușii verzi” este cel de-al doilea joc oficial al
sezonului, gruparea din Câmpia Turzii este la prima apariție
oficială.
„Elevii lui Radu Sabo
s-au impus în prima fază a competiției cu scor de neprezentare în
fața nou promovatei Unirea Florești și vor încerca să treacă de
această fază, fiind cunoscuți ca specialiști ai competiției,
ajungând în precedentele participări în fazele
superioare”, a afirmat Gheorghe Șoldea, antrenor
secund al formației Sănătatea Cluj.
De cealaltă parte, Marius Popescu
speră să debuteze cu dreptul pe banca echipei SESO.
„Vom încerca prin plusul de valoare a unor jucători să
tranșăm jocul în favoarea noastră și să accedem în fazele
superioare ale popularei competiții care este Cupa
României”, a zis Popescu.
Articol scris de Ioan
ARION