Victorie în primul amical

26 Jul. 2010, 10:25 Pregătiri, amicale
Victorie** în primul amical

Echipa din Crâng și-a început seria meciurilor de verificare din
această vară cu o victorie. Sîmbătă, Gloria Buzău, aflată în
stagiul de pregătire centralizată de la Borsec, a jucat cu Cetatea
Târgu Neamț în fața căreia s-a impus cu scorul de 2-1(1-1). Cei
care au marcat primii au fost moldovenii aceștia transformînd o
lovitură de pedeapsă prin Dăscălescu(’10). Cinci minute mai tîrziu
însă formația buzoiană a restabilit egalitatea după ce Chimir a
înscris și el tot din penalty. În continuare elevii lui Misu
Ciobanu și-au creat cîteva ocazii bune de gol dar pînă la pauză
scorul nu a mai suferit nicio modificare.

După zece minute de la reluarea jocului Gloria Buzău reușește să
preia conducerea grație golului marcat de Lupu. Acesta aflat la
locul potrivit a trimis în poartă mingea revenită din bară la șutul
expediat de Ursu.

„€œEra clar că jocul se va desfășura pe un ușor fond de
oboseală al băieților noștri avînd în vedere că veneau după o
săptămină de antrenamente cu o mare încărcătură.am dominat însă
meciul creindu-ne numeroase ocazii de gol. Chiar dacă am avut o
frecvență foarte bună la suturile expediate la poartă atît din
interiorul cît și afara careului au existat și unele minusuri în
ceea ce privește jocul echipei. M-au nemulțumit nesincronizările
din faza defensivă însă sper că pînă la începerea campionatului să
remediem totul. În rest pregătirea decurge normal”
, a
punctat Mișu Ciobanu.

Antrenorul Gloriei Buzău a început partida cu următorul unsprezece:
Budur – C.Pușcă, Marin, Scarlat, Ștefan, Cruceru, M.Pușcă, Chimir,
Otvos, Ungureanu, Moise.

Pe parcurs au mai intrat: Coman, Sîrbu, Berceanu, Ionescu, Mocanu,
V.Stan, Lucan, Ursu, Lupu, Smedescu.

Buzoienii vor disputa următorul meci de verificare miercuri tot la
Târgu Neamț unde urmează să întîlnească pe F.C. Botoșani cu
începere de la ora 17.30

articol scris de Adi
Soare

26 Jul. 2010, 10:25 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă