Otopeniul rămâne în 9 jucători!

19 Jun. 2010, 10:39 Campionat

Vacanța de vară a adus în lotul echipei CS Otopeni un vânt de
reorganizare. Astfel, ilfovenii s-au despărțit de golgheterul Sone
Kallé care a luat drumul Clujului, dar au renunțat și la serviciile
unui număr mare de jucători aflați la final de contract sau de
împrumut. S-a ajuns la situația ca în acest moment să se continue
activitatea pentru noul sezon cu doar nouă jucători.

Iată și lista celor rămași. Bobariu, Cl. Dumitrescu,
Vătavu (foto stânga), L. Ivan, S. Pană, Celpan,
Manea, Drăghici și Serediuc. Florin Pârvu (foto
dreapta)
aflat la final de contract este în cărți pentru a
fi secundul lui Tavi Grigore la Chimia Brazi, urmând a rămâne și
jucător.

Mugur Porumbacu, directorul general al CS Otopeni, a declarat
pentru Liga2.ro: „Le mulțumim tuturor celor care au
plecat pentru modul în care s-au comportat de-a lungul sezonului
recent încheiat și pentru efortul depus în slujba echipei CS
Otopeni. Le dorim în continuare mult succes la noile echipe la care
vor juca în sezonul viitor.”

Reunirea echipei se va face pe 12 iulie, urmând ca pe 14 să aibă
loc vizita medicală. Până atunci, oficialul ilfovean spune că se
vor face demersurile necesare pentru a rezolva probleme de lot ale
echipei CS Otopeni.

Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ

Foto: Florin ALBOIU

19 Jun. 2010, 10:39 Campionat
Pe aceeași temă